Ungurii, revoltați de reacția portarului care l-a băgat în spital pe Varga Barnabas: "Lipsă crasă de empatie"
Barnabas Varga a ajuns pe masa de operație după o ciocnire violentă cu portarul scoţian Angus Gunn în minutul 68 al meciului Ungaria - Scoția, scor 1-0.
În timp ce mai mulți oameni de fotbal din Ungaria și din lume și-au exprimat îngrijorarea pentru accidentarea gravă a lui Barnabas Varga, care a suferit o fractură de os facial și o comoție cerebrală, a ieșit la iveală declarația portarului scoțian, Angus Gunn, care i-a revoltat pe unguri.
"Lipsă crasă de empatie", au notat cei de la Nemzet.
După cum reiese din clipul care circulă pe internet, Angus Gunn nu a manifestat niciun fir de compasiune față de Varga și nici nu l-a interesat cui a provocat accidentarea.
Gunn i-a enervat pe unguri
Portarul scoțian a fost intervievat de BBC la finalul meciului cu Ungaria, iar când reporterul l-a întrebat despre incident și despre Barnabas Varga, moment în care Angus Gunn a răspuns, după cum a observat Origo: "Cine e ăsta?"
Această atitudine a declanșat o avalanșă de critici la adresa portarului lui Norwich City. Gunn a mai spus că incidentul a fost un pic confuz, că a trebuit să iasă din poartă pentru a boxa balonul.
"A fost destul de dureros. Sper că e bine. Raldo (n.r.- Anthony Ralston) s-a ridicat și eu nu-mi amintesc prea bine scena" - a adăugat Gunn.
Atacantul echipei naționale maghiare și al lui Ferencvaros TC a fost operat luni, iar starea sa este bună.
"Fotbalistul internaţional maghiar Barnabas Varga a fost operat cu succes în această după-amiază la clinica din Stuttgart. Cel mai probabil va putea părăsi spitalul miercuri. Îi dorim însănătoşire grabnică", a scris spitalul din Stuttgart pe Twitter.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News