Victor Pițurcă are un remarcat în naționala României: ”E foarte periculos”
EURO 2024 este transmis în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO, în perioada 14 iunie - 14 iulie 2024.
Victor Pițurcă (68 de ani), fostul selecționer al României, a tras primele concluzii după ce ”tricolorii” au reușit să câștige Grupa E de la EURO 2024 și să se califice în optimile competiției.
Elevii lui Edward Iordănescu nu au fost ajutați, însă, de celelalte rezultate, și vor întâlni Olanda pe 2 iulie la Munchen, adversar care i-a creat ”coșmaruri” lui Victor Pițurcă.
Victor Pițurcă: ”Stanciu a fost omul invizibil”
Fostul selecționer are și un remarcat după primele trei meciuri de la EURO 2024. A scos în evidență evoluțiile solide ale căpitanului Nicolae Stanciu (31 de ani), care a reușit să marcheze și un gol, în primul meci, cu Ucraina (3-0).
„Stanciu, chiar dacă nu a avut realizări, a ajutat mult echipa. A fost omul invizibil, dar a alergat enorm, a acoperit urcările în atac ale celorlalți mijlocași. Plus că și adversarul și-a luat măsuri să-l blocheze, știind că e foarte periculos de la 30-35 de metri de poartă.
De asta nu a ieșit în evidență și n-a ajuns la finalizare, dar a fost extrem de util. Ceea ce e foarte important, e o altă față a României! Jucătorii, chiar dacă nu strălucesc, se pun în slujba echipei. Și asta face diferența. Uite, Ucraina avea jucători mai buni, dar nu și echipă. Și acum e acasă", a spus Victor Pițurcă, potrivit GSP.ro.
Răzvan Marin și Ianis Hagi, eroii calificării în optimi, conștienți de ce urmează
”Înseamnă foarte mult calificarea, ne bucurăm, ne-am îndeplinit obiectivul. Acum, va fi un singur meci și va fi cu totul altceva”, a spus pentru PRO TV Răzvan Marin, cel care a marcat din penalty în 1-1 cu Slovacia și care este golgheterul naționalei de la turneul final din Germania, cu două reușite.
Răzvan Marin a fost completat de Ianis Hagi, decarul tricolor care a obținut penalty-ul cu Slovacia: ”Încercăm mereu să mergem la victorie, indiferent de situație, dar cu aceste rezultate am ridicat ștacheta. Acum va fi mai greu să o menținem”.
VIDEO - Rezumatul partidei Slovacia - România 1-1
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News