EXCLUSIV | Lucian Goian a fost la Portugalia - Franta, insa a ramas dezamagit: "Era o atmosfera incredibila, dar simteam invidie"
Campionatul European se vede, in direct, la PRO TV si pe VOYO!
Franta si Portugalia au remizat si merg impreuna in optimile Campionatului European. Francezii vor veni la Bucuresti, pentru duelul cu Elvetia, in timp ce Portugalia si Belgia isi vor disputa calificarea la Sevilla.
La meciul jucat la Budapesta a asistat si Lucian Goian, impreuna cu familia sa. Acesta a fost incantat de atmosfera de pe stadion, insa nu s-a putut bucura la maxim de amploarea evenimentului deoarece Romania nu s-a calificat la acest turneu.
"Stadionul a fost plin, a fost a atmosfera incredibila, a fost si un meci bun, patru goluri, doua echipe puternice, a fost ceva fantastic sa fii aproape de niste icoane ale fotbalului, atmosfera din tribune a fost incredibila, nu neaparat atmosfera creata de cele doua galerii, a Frantei si a Portugaliei, cat ca suporterii maghiari au fost incredibili, in momentul in care marca Ungaria, stadionul pur si simplu exploda.
A fost o experienta, si pentru noi, si pentru baiatul nostru, Luca, el tinea cu Franta, inainte de meci am fost la zona dedicata fanilor, iar pe metrou am prins un grup de francezi care au umplut metroul si care cantau "La Marseillaise" (imnul Frantei), vreau sa va spun ca eu cantam alaturi de ei, dar totusi aveam un sentiment de invidie, pentru ca nu sunt acolo si nu cant "Desteapta-te Romane", mi-ar fi placut sa fie si nationala noastra calificata, ar fi fost foarte frumos.Si cand ii auzeam pe suporterii maghiari pe stadion cantand "Ria Ria Ungaria", cantam cu ei pentru ca era o atmosfera fantastica, dar simteam invidie.
S-au bucurat foarte mult, pentru niste copii care fac fotbal, sa ii vada de aproape pe Benzema, Griezzmann, Varane, Cristiano Ronaldo, Mbappe, Lloris, sunt niste modele pentru ei si sa ii vezi de aproape este o motivatie in plus pentru ei, chiar ii spuneam baiatului meub ca asta trebuie sa fie tinta lui, sa fie pe teren, sa joace pe stadioane cu 70 000 de oameni in tribune, pentru ca asta trebuie sa ii fie mentalitatea, pentru ca astea sunt momente ce te fac fotbalist", a afirmat Lucian Goian, in cadrul unei interventii la Ora Exacta in Sport, de pe PRO X.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News