Shevcenko scrie istorie pentru Ucraina! A aruncat in lupta un jucator aflat la primele minute la Euro 2020, care i-a adus calificarea
Meciurile de la Euro 2020 se vad in direct la PRO TV si pe VOYO.
Suedia si Ucraina s-au intalnit in optimile Euro 2020. Elevii lui Shevchenko au reusit sa se impuna cu 2-1 dupa un meci dramatic. Zinchenko a fost primul care a deschis scorul, cu un sut la coltul lung, dupa o pasa a lui Yarmolenko. Insa avantajul ucrainienilor a tinut pana in minutul 43, cand Forsberg a reusit al patrulea gol de la acest Campionat European.
In minutul 98, Danielson si-a lasat echipa in 10 dupa un fault criminal asupra lui Besedin. Shevchenko l-a aruncat in lupta pe Artem Dovbyk, in minutul 106, si atacantul si-a rasplatit selectionerul. A reusit sa marcheze primul gol pentru prima reprezentativa chiar in acest meci, in minutul 120, cand toata lumea se pregatea de penalty-uri.
Pana la meciul cu Suedia, jucatorul lui Dnipro a bifat doar doua prezente la nationala Ucrainei, iar la acest turneu final nu a prins niciun minut pana la aceasta partida. Astfel, in doar 15 minute, cat a prins in acest meci, a reusit sa marcheze primul gol pentru Ucraina, la a treia selectie, si sa isi califice nationala in premiera in sferturile Campionatului European.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News