Anunță dezastrul pentru FCSB: "Opt înfrângeri la rând!"

FCSB Europa League Manchester United rangers RFS Europa League
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 05 Septembrie 2024, 18:53
Data actualizarii: Joi 05 Septembrie 2024, 18:57

FCSB s-a calificat în faza principală din Europa League, iar campioana României își cunoaște cele opt adversare pe care le va înfrunta în perioada septembrie - ianuarie.

RFS (acasă), PAOK (deplasare), Rangers (deplasare), Midtjylland (acasă), Olympiacos (acasă), Hoffenheim (deplasare), Qarabag (deplasare) și Manchester United (acasă) sunt cele opt adversare pe care FCSB le va înfrunta în faza principală din Europa League.

Presa din Scoția prezintă datele unui supercomputer: "FCSB, 8 înfrângeri la rând în Europa League"

Pentru a avansa în optimile de finală, FCSB trebuie să încheie pe una dintre primele 8 poziții ale unui clasament unic care va exista pentru toate cele 36 de echipe din faza principală a Europa League. Locurile 9-24 merg în 16-imi, în timp ce ocupantele pozițiilor 25-36 sunt eliminate din competițiile europene.

Publicația scoțiană The Scottish Sun prezintă datele unui supercomputer, care a simulat toate meciurile din Europa League, iar rezultatele arată că Rangers, una dintre adversarele lui FCSB, ar urma să încheie pe locul 18, cu 13 puncte.

Datele aceluiași supercomputer prezentat de jurnaliștii scoțieni arată că FCSB va pierde toate cele opt meciuri din Europa League.

"Rangers ar urma să înfrunte cea mai slabă echipă din competiție. Predicția supercomputerului este că românii de la FCSB, care vor veni la Glasgow pe 24 octombrie, vor încheia pe ultimul loc, cu opt înfrângeri la rând. Rămâne de văzut dacă aceste date se vor adeveri", scrie The Scottish Sun.

Scoțienii explică și modalitatea în care supercomputerul funcționează. Sunt luați în calcul mai mulți factori, cum ar fi poziția din campionatele interne, forma echipei sau cotele oferite de bookmakeri. Pe baza acestor aspecte se simulează rezultatele de nu mai puțin de 1.000 de ori pentru a se evita eventualele "anomalii", iar scorul cel mai întâlnit este păstrat și adăugat la clasamentul general.

Programul lui FCSB din Europa League

  • 26 septembrie | FCSB - FC RFS (22:00)
  • 3 octombrie | PAOK FC - FCSB (22:00)
  • 24 octombrie | Rangers FC - FCSB (22:00)
  • 7 noiembrie | FCSB - FC Midtjylland (19:45)
  • 28 noiembrie | FCSB - Olympiacos FC (22:00)
  • 12 decembrie | TSG Hoffenheim - FCSB (19:45)
  • 23 ianuarie | Qarabag FK - FCSB (19:45)
  • 30 ianuarie | FCSB - Manchester United (22:00)

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!