Anunțul lui Manchester United în ziua meciului cu FCSB

Anunțul lui Manchester United în ziua meciului cu FCSB Europa League

FCSB - Manchester United este joi seară de la ora 22:00.

”Diavolii roșii” se află deja în București pentru a pune la punct ultimele detalii înaintea confruntării cu roș-albaștrii din ultima etapă UEFA Europa League. FCSB - Manchester United se va desfășura pe Arena Națională, iar duelul va puea fi urmărit în format LIVE TEXT pe Sport.ro, cât și pe Facebook Sport.ro.

Anunțul lui Manchester United în ziua meciului cu FCSB

Cu aproximativ 10 ore înainte de startul meciului, Manchester United a scris pe rețelele social media următorul mesaj: ”Antrenorul (n.r. Ruben Amorim) a dat de înțeles că va roti jucătorii pentru meciul din România”.

Asta ar însemna că United nu va juca cu primul ”11” obișnuit. FCSB are, așadar, o șansă uriașă de a smulge nu doar un punct, ci toate cele trei puncte împotriva ”diavolilor roșii”.

Ricardo Cadu, fost jucător la CFR Cluj, consideră, spre exemplu, că meciul se va încheia la egalitate: ”Mizez pe o remiză”, a spus portughezul pentru Sport.ro.

Bookmakerii au decis! Ce șanse are FCSB să o bată pe Manchester United

Conform cotelor oferite de casele de pariuri, FCSB pornește cu șansa a doua. Echipa patronată de Gigi Becali are o cotă de 5,45 pentru victorie, în timp ce un succes al lui Man United este cotat la 1,61. Un rezultat de egalitate între cele două formații este cotat la 4,00.

De asemenea, bookmakerii anticipează un meci cu multe goluri. Cota pentru un meci cu 3 sau mai multe goluri marcate este de 1,78, însă scenariile extreme sunt puțin probabile, întrucât intervalul 1-5 goluri are o cotă foarte mică, de doar 1,12.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!