Fotbalul românesc se află în fața unei duble cu o miză uriașă: calificarea în sferturile Ligii Europa! O astfel de reușită, dacă va fi atinsă de FCSB după confruntările cu Lyon (6 și 13 martie), ar și însemna o premieră pentru România, după 19 ani, după cum sport.ro a explicat aici.
Desigur, la prima vedere, Lyon e mare favorită în fața campioanei României. Chiar și așa, vorbim despre o formație care, în trecutul nu foarte îndepărtat, a fost eliminată chiar de o trupă românească.
S-a întâmplat în sezonul 2014-2015 al cupelor europene. Atunci, cu Daniel Isăilă pe bancă, Astra Giurgiu a eliminat Lyon în play-off-ul Ligii Europa! Vicecampioana României din acel moment a dat marea lovitură, pe fostul „Stade Gerland“, învingând cu 2-1. Fatai (72) și Budescu (81-penalty) au dat golurile giurgiuvenilor, anulând reușita lui Malbranque (25). Chiar dacă, în retur, Astra a pierdut, acasă, scor 0-1, echipa noastră a mers în grupele Ligii Europa datorită golului marcat în deplasare, regulă ce era în vigoare, în acel moment.
Printre eroii Astrei, pe teren în dubla cu Lyon din 2014, s-a numărat și brazilianul Junior Morais (38 de ani) care, ulterior, a jucat și pentru FCSB. Aflat acum la Metaloglobus, în liga a doua, brazilianul a vorbit pentru sportpesurse.ro despre dubla cu Lyon din 2014 și despre șansele FCSB-ului de acum.
„Îmi aduc aminte de victoria noastră la Lyon. Francezii au condus meciul, iar noi am lovit pe contraatac. Au marcat Fatai şi Budescu. Am făcut partida vieţii noastre cu toţii. Am dat tot ce am avut mai bun. Victoria de acolo ne-a dat curaj că ne putem califica. Am pierdut acasă, însă am trecut mai departe“, a spus Junior Morais.
Acesta nu vede în Lyon vreo sperietoare, chiar dacă la formația din Hexagon evoluează un fotbalist titrat, precum Alexandre Lacazette, cu 16 selecții în naționala Franței și cu peste 150 de goluri pentru Lyon.
„Lacazette era şi atunci la ei, e periculos, da. E foarte bun, are calitate. Eu, totuși cred că poate fi blocat. Nu cred că FCSB va avea un anume jucător determinant în această dublă, eu mă bazez pe forţa grupului. E o echipă care m-a impresionat în acest sezon. S-a accidentat Bîrligea, dar a venit Gele, va reuşi să-l înlocuiască. Eu cred că FCSB se va califica. Victorie pe Arena Naţională, apoi egal în Franţa. Așa prevăd eu. FCSB a jucat bine şi cu Manchester United“, a fost verdictul dat de brazilianul de 38 de ani.