FCSB - RAPID VIENA 2-1 | "Avem pretentii de Champions League si noi nu suntem in stare sa avem grija de un gazon!" Reactia lui Dica dupa eliminarea din Europa!
FCSB 2-1 Rapid Viena | Romania a ramas fara echipe in cupele europene. Nicolae Dica a vorbit si el dupa meciul de pe National Arena.
"Sunt dezamagit, am avut o sansa, am avut 2-0, eram calificati...
Am avut acea ocazie de 3-0 si din pacate nu am reusit sa o fructificam.
Apoi a venit acel gol din faza fixa. Dar se intampla la fotbal.
Consider ca baietii au avut o atitudine buna, am incercat, dar din pacate nu am reusit.
Acum e tardiv sa vorbim. E usor sa dam vina pe un jucator. Cand pierdem, pierdem cu totii. Cand castigam, castigam cu totii.
Roman nu mai putea sa continue, de asta l-am schimbat. El a depus un efort foarte mare si am dorit sa vin cu un jucator mai proaspat.
Acum trebuie sa privim inainte, avem ca obiectiv castigarea campionatului. Trebuie sa ridicam capul si sa mergem mai departe.
Este rau pentru fotbalul romanesc faptul ca nicio echipa nu a reusit sa se califice.
Uitati-va pe ce teren am jucat. Avem pretentii de Champions League si noi nu putem sa avem grija de un teren.
S-a ratat un obiectiv, am ratat niste bani. Dar din cate stiu eu, patronul are bani si banii nu sunt o problema pentru club.
Acum trebuie sa ne ridicam, sa fim uniti si sa muncim pentru castigarea campionatului", a spus Nicolae Dica la PRO X.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News