Unicul gol al partidei a fost reuşit de Daniel Bîrligea (45+8), iar căpitanul Darius Olaru a fost eliminat pentru al doilea cartonaş galben în minutul 55.
Deposedat de un adversar după un duel pentru minge, căpitanul FCSB-ului a oprit balonul cu mâna din cădere, iar arbitrul i-a arătat cartonașul galben pentru henț intenționat, lucru care a dus la eliminarea sa de pe teren.
Mesajul lui Basarab Panduru pentru Darius Olaru
Fostul internațional român a tras un semnal de alarmă cu privire la comportamentul mijlocașului de la FCSB, explicând că a ajuns la un nivel profesional în care nu mai sunt acceptate astfel de gesturi.
"Eu i-aş face o mare vină când el are în faţa lui 2 jucători, dar nu pasează, şi se încăpăţânează să rămână el cu mingea. Nu vrei să dai drumul la minge?! Să înveţe totuşi ceva că e o victorie. Potoleşte-te odată ca ai ajuns la un nivel, nu mai poţi să plângi pe acolo. Trebuie să schimbi puţin!", a declarat Basarab Panduru, potrivit Orange Sport.
Darius Olaru: ”Arbitrul a inventat acel cartonaș roșu!”
Căpitanul a declarat că primul cartonaș galben primit din partea lui Stegemann nu ar fi trebuit acordat, deoarece a lovit mingea, iar, la cel de-al doilea, fotbalistul consideră că germanul a scos cartonașul mult prea ușor.
”O seară nebună, ne bucurăm că în final am câștigat, că am obținut trei puncte mari în deplasare cu o echipă foarte bună. Un teren greu, cu un om în minus timp de 40-45 de minute. O seară nebună, dificilă, dar în final am câștigat trei puncte importante pentru noi.
Am inventat acel gol, iar apoi arbitrul a inventat acel cartonaș roșu. La acea fază, am avut o acțiune bună, i-am dat pasă în fața porții lui Dani, iar la acel cartonaș roșu, cumva am condus mingea 30-40 de metri cu un om în spate, m-a împins, când am picat pe minge, mi-a acordat cartonașul galben foarte ușor. La primul cartonaș galben, dau clar în minge, la acea fază s-a accidentat foarte grav și colegul meu. Îmi pare rău, dar mă bucur că ceilalți au făcut o treabă bună și au reușit să câștige meciul”, a spus jucătorul.