Reactie de ultima ora a politiei dupa ce jucatorii Slaviei au acuzat un atac cu pumnii la finalul meciului cu Rangers! Aici sunt detaliile momentului
"Pe noi nu ne-a sunat nimeni" - spune politia scotiana, intr-un comunicat emis in urma incidentelor incredibile de pe Ibrox.
Dupa ce Kudela ar fi folosit cuvinte cu caracter rasist la adresa lui Glen Kamara, jucatorii lui Rangers si-ar fi pierdut controlul, sustin oficialii Slaviei. Cehii resping orice acuzatie de rasism si spun ca fotbalistul echipei la care joaca si Stanciu a fost lovit 'cu pumnii in cap' de Kamara, in drum spre vestiare. De asemenea, intr-un comunicat publicat in toiul noptii, cehii spun ca au avut nevoie de escorta politiei pentru a parasi Ibrox.
Intrebata de presa ce s-a intamplat, politia din Scotia a avut o reactie complet neasteptata.
"Nu au existat plangeri in legatura cu vreo infractiune", au transmis autoritatile.
"Am contactat oficialii cluburilor implicate si am transmis ca orice posibila plangere va fi tratata cu cea mai mare atentie", a completat Police Scotland.
Slavia s-a calificat in sferturile de finala din Europa League dupa 3-1 la general cu Rangers. Nicolae Stanciu a jucat excelent pentru Slavia atat in tur, cat si in retur, marcand in ambele partide. Ianis Hagi a pasat decisiv la Praga, dar joi seara a fost lasat pe banca tot meciul de Steven Gerrard.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News