FCSB a intrat cu avantaj la pauză după golul marcat de Daniel Bîrligea în minutul 45+8, după o pasă superbă livrată de căpitanul Darius Olaru.
Câte schimbări a făcut FCSB la pauza meciului cu PAOK Salonic
Pentru partea secundă, campioana României a făcut doar o mutare și a mutat chiar în plan ofensiv, pentru a ”forța” golul de 2-0 care să le ofere siguranță. Cel "sacrificat" a fost Alexandru Băluță, care nu a rupt "gura târgului" în prima repriză și a fost înlocuit de către David Miculescu.
Cei de la PAOK Salonic nu au făcut nicio schimbare după primele 45 de minute.
Lovitură grea pentru FCSB! Mihai Lixandru s-a accidentat
În minutul 45+4, Mihai Lixandru s-a duelat pentru balon cu Mady Camara. În timpul duelului, fotbalistul roș-albaștrilor a rămas cu crampoanele înfipte în gazon, a făcut o piruetă și s-a prăbușit pe gazon strigând de durere.
Medicii celor de la FCSB au intervenit rapid și i-au acordat primele îngrijiri lui Mihai Lixandru, care a suferirt cel mai probabil o accidentare la nivelul genunchiului stâng.
Mijlocașul campioanei României nu a putut continua partidaa, iar, în locul lui Lixandru, Elias Charalambous l-a trimis pe teren pe Malcom Edjouma.