Ce a scris presa din Ungaria, după ce Corvinul Hunedoara a picat cu Paksi FC în Europa League
Câștigătoarea Cupei României, Corvinul Huneodara, și-a aflat adversara din primul tur preliminar al Europa League.
Pentru că nu a beneficiat de statutul de cap de serie, Corvinul Hunedoara va evolua împotriva maghiarilor de la Paksi FC, dar a evitat și alți adversari ”cu nume”.
Ce scrie presa din Ungaria înainte de Paksi FC - Corvinul Hunedoara
Sheriff Tiraspol (Moldova), NK Maribor (Slovenia), Tobol Kustanai (Kazahstan), Wisla Cracovia (Polonia), Pafos (Cipru) sunt celelalte echipe pe care le putea întâlni echipa lui Florin Maxim.
La scurt timp după tragerea la sorți, presa maghiară a reacționat. Publicația Nemzeti Sport scrie că hunedorenii s-au numărat printre adversarii pe care Paksi FC nu ar fi vrut să-i întâlnească.
„Echipa lui Gyorgy Bognar a primit un adversar pe care nu l-ar fi preferat, câștigătoarea Cupei României, divizionara secundă Corvinul”, au scris maghiarii.
Ce a transmis Corvinul Hunedoara
Clubul a terminat pe doi sezonul 2023/24 cu 58 de puncte. După 33 de etape, Paksi a înregistrat 17 victorii, șapte rezultate de egalitate și nouă înfrângeri.
”Vom înfrunta PAKSI FC din Ungaria, în primul tur preliminar al UEFA Europa League!
Primul joc se va disputa pe 11 iulie, în ţara vecină, în vreme ce returul va fi la #Sibiu, pe 18 iulie! Orele de disputare ale partidelor vor fi comunicate în scurt timp.
Hai, Corvinu'!”, se arată în comunicatul emis de Corvinul Hunedoara pe rețelele social media.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News