Daniel Bîrligea: ”E Europa League, te gândești să dai tot ce ai!”
Daniel Bîrligea a declarat înaintea partidei că se așteaptă la un meci extrem de dificil și speră că toți jucătorii lui FCSB să dea totul pentru a obține un rezultat pozitiv în fața echipei pregătite de Răzvan Lucescu.
Totuși, atacantul ajuns la FCSB de la CFR Cluj crede că echipa va fi extrem de motivată având în vedere că este un meci din cupele europene.
”Trebuie să fim pregătiți, va fi greu, dar ne dorim să câștigăm și să adunăm puncte. Am încredere în băieți și știm că putem face lucruri mari. Am pregătit meciul și vom vedea mâine ce putem face. Cu siguranță, trebuie să ne obișnuim, să câștigăm. Ne împărțim pe mai multe fronturi și avem nevoie de victorii.
Timpul este unica chestie care ne poate ajuta pentru a ne înțelege mai bine și să avem rezultate împreună. E Europa League, te gândești să dai tot ce ai. Chiar dacă mai greșești, mergi în față și lupți. Și în campionat este la fel, dar te ajută mai mult ideea că ești în Europa League”, a spus Daniel Bîrligea pentru Digi Sport.
Gigi Becali: ”Tot Bîrligea e baza!”
Înaintea partidei, Gigi Becali a mărturisit că Daniel Bîrligea este ”numărul 1” la echipa roș-albastră și își pune toate speranțele în atacantul transferat de la FCSB.
”Tot Bîrligea e baza. Nu mai spun de Olaru, nu-l mai laud pentru că el e deja numărul 1 al echipei. Mizez pe Tănase sau Bîrligea. Olaru e clar și n-are rost să-l mai zicem. Mizez mult pe Tănase și pe Bîrligea. Vezi, dacă v-am spus de Tănase vede Lucescu. Vede el, dar el nu știe unde o să joace Tănase. Trebuie să-i dau eu lecții de fotbal”, le-a comunicat Gigi Becali reprezentanților mass-media la sosirea în Salonic.