Acest lucru a creat o oportunitate pentru bișnițari, care vând bilete la prețuri uriașe pe piața neagră.
Potrivit informațiilor livrate de iAMSport, prețul unui bilet poate ajunge chiar și la 1.650 de lei, o sumă considerabil mai mare față de prețul inițial.
Anunțurile cu oferte de bilete au inundat rețelele de socializare în ultimele zile, iar victoria FCSB-ului în fața lui Qarabag, scor 2-3, a crescut și mai mult interesul, deoarece "roș-albaștrii" au acum șansa să se califice cu o victorie direct în optimile de finală ale competiției.
Dorința de a vedea pe viu starurile lui Manchester United, dar și pe "elevii" lui Charalambous care au avut un parcurs excelent în Europa League, au contribuit la creșterea cererii pentru bilete, motiv pentru care au apărut și bișnițarii, care încearcă să profite de contextul creat.
"Vând un bilet la FCSB-Manchester United ,central.tr. a 2 a,inel 1 – 1650 lei / Vând bilet la meciul FCSB – Man Utd cu loc în Rândul 6 Tribuna 2 Inel 1 Sector 115. Biletul se va trimite în format digital (Whatsapp sau Email) după transferul banilor. Banii pot fi transferați prin Revolut sau BT Pay – 900 lei” / ”Vând bilet Peluza Nord, Inelul 1 – 600 lei", sunt câteva exemple de anunțuri.
La ce preț au fost scoase biletele la vânzare de FCSB
- PELUZA – INEL 3 – 65 LEI
- PELUZA – INEL 2 – 100 LEI
- PELUZA – INEL 1 – 110 LEI
- TRIBUNA 2 – INEL 3 – 260 LEI
- TRIBUNA 1 – INEL 3 – 260 LEI
- TRIBUNA 1 – INEL 2 – 280 LEI
- VIP 3 – 500 LEI
- VIP 2 – 650 LEI