Manchester United s-a impus după golurile marcate de Diogo Dalot (60') și Kobbie Mainoo (68'). FCSB a încheiat pe locul 11 în Europa League și va juca în 16-imi contra lui Royale Union Saint-Gilloise (Belgia) sau PAOK Salonic (Grecia), adversara urmând să fie stabilită la tragerea la sorți de vineri.
Ruben Amorim, după FCSB - Manchester United 0-2: "FCSB a obosit în a doua repriză"
De partea cealaltă, Manchester United a încheiat pe locul 3 și s-a calificat direct în optimile Europa League cu 18 puncte. Ruben Amorim a tras concluziile la conferința de presă de la Arena Națională.
"Cred că am controlat jocul destul de bine. La început, ritmul jocului a fost destul de scăzut, dar și adversarul a rămas foarte aproape de noi, iar în prima repriză a alergat mult, a acoperit toate spațiile și a încercat să pună presiune.
Am reușit să avem câteva șanse, nu am marcat. În a doua repriză, s-a văzut că adversarul obosește, este mai lent în acoperirea spațiilor. Am avut mai multe spații, l-am avut pe Mainoo între spații, iar viteza lui Garnacho ne-a ajutat mult. Am marcat două goluri, trebuia să marcăm mai mult. A fost un meci bun, am rotit jucătorii, iar concentrarea este acum pentru următorul joc", a spus Ruben Amorim.
Ruben Amorim: "L-am felicitat pe Elias Charalambous / Atmosfera de la București, senzațională"
La finalul meciului, Ruben Amorim a stat puțin de vorbă și cu Elias Charalambous, iar antrenorul lui Manchester United a dezvăluit că a făcut schimb de numere de telefon cu tehnicianul cipriot al lui FCSB.
"L-am felicitat pentru meci. I-am zis că face o treabă bună. Am făcut schimb de numere de telefon pentru a vorbi despre fotbal. Sunt lucruri normale", a spus Amorim despre Charalambous.
Întrebat despre atmosfera de la meciul la care au asistat peste 50.000 de spectatori, Amorim a spus: "Atmosfera a fost senzațională, foarte frumoasă. O susținere foarte bună, dar vă dați seama că jucătorii mei sunt obișnuiți să joace într-o astfel de atmosferă și nicio atmosferă nu se compară cu cea de pe stadionul nostru"
Union St. Gilloise sau PAOK, următoarea adversară a lui FCSB
Campioana României ar putea pica în play-off cu Union St. Gilloise (Belgia, locul 21) sau PAOK Salonic (Grecia, locul 22).
Ambele echipe au pierdut în ultima rundă din faza principală a UEFA Europa League. Belgienii au fost învinși de Rangers, scor 1-2, în timp ce elevii lui Răzvan Lucescu au pierdut pe terenul lui Real Sociedad, scor 0-2.
FCSB s-a mai duelat cu PAOK Salonic în această campanie. Campioana României a triumfat pe "Toumba", scor 1-0. Daniel Bîrligea a marcat golul victoriei la Salonic.
În optimi, FCSB s-ar putea lupta cu Eintracht Frankfurt (Germania, locul 5) sau Olympique Lyon (Franța, locul 6). Pentru a ajunge acolo, campioana en-titre trebuie să treacă de play-off.
Union Saint-Gilloise a răpus 3 nume grele
Union Saint-Gilloise ocupă locul 3 în prima ligă a Belgiei în acest moment, după Genk și Club Brugge. Echipa pregătită de tânărul Sebastien Pocognoli (37 de ani) și-a asigurat calificarea după trei victorii consecutive în faza principală din UEFA Europa League: 1-0 vs Twente, 2-1 vs Nice și 2-1 vs Braga.
Aceste rezultate le-au permis celor de la Union Saint-Gilloise să fie siguri de prezența în play-off, înainte de ultima etapă.
Cel mai valoros jucător de la Union Saint-Gilloise e fundașul central japonez Koki Machida (27 de ani), cotat la 10 milioane de euro.
Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, lotul belgienilor valorează 75 de milioane de euro. În comparație, lotul FCSB valorează 40 de milioane de euro.
Când au loc meciurile din play-off
Partidele din play-off se vor disputa în dublă manșă. Partida tur va avea loc pe 13 februarie, iar returul se va disputa o săptămână mai târziu, pe 20 februarie.
FCSB a încheiat pe locul 11, astfel că va fi cap de serie la tragerea la sorți. Ceea ce înseamnă că meciul retur va fi programat la București.
Învingătoarele din play-off vor continua în optimile UEFA Europa League. Meciurile din optimi sunt programate pentru 6 și 13 martie. Sferturile de finală vor avea loc pe 10 și 17 aprilie, iar semifinalele pe 1 și 8 mai.
Marea finală UEFA Europa League 2025 va avea loc pe 21 mai, pe stadionul "San Mames", în Bilbao.