Roș-albaștrii primesc vizita grecilor pe Arena Națională din Capitală, în etapa #5 din UEFA Europa League. Confruntarea va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe Sport.ro, dar și pe Facebook Sport.ro.

Daniel Bîrligea a spus care este secretul său înainte de FCSB - Olympiakos

Daniel Bîrligea, atacantul roș-albaștrilor, punctează faptul că secretul său constă în încrederea de sine și în susținerea colegilor săi. Mai mult, fotbalistul speră că FCSB se va impune și va face un meci frumos cu Olympiakos. 

t”Sunt valoroşi în ţara lor, dar în Europa ne luptăm cu ei. E un meci direct, e diferit faţă de tur-retur. Ne gândim la victorie cu siguranţă, vrem să câştigăm, să luăm punctele de mâine, sperăm să fie totul cât mai bine, vedem în timpul meciului mai mult sa mai puţin.

Ştim cum să-i atacăm şi cum să ne apărăm. Sunt mulţi jucători care vor titlul de golgheter, încă suntem în noiembrie, mai avem mult meciuri să ajungem acolo, fiecare dintre noi, nu doar eu.

Secretul meu? Încrederea în mine şi susținerea colegilor. Cred că echipele care se uită la noi, poate la început ziceau că suntem doar o echipă în România, dar, după rezultate, s-au uitat mai intens la noi, pentru că am făcut o surpriză.

Sper să fie unul dintre cele mai frumoase meciuri din sezon, este un meci frumos, ne place atmosfera de acasă, le mulţumim suporterilor că vin atât de mulţi, să le arătăm că nu vin degeaba.

O zi merită să te odihneşti după meci, să te refaci, dar mai bine să te antrenezi când eşti obosit, decât să pierzi antrenamentele. Când ne antrenăm cu toţii apare chimia între jucători.

Victoria lor este doar pe hârtie, pe teren va fi altceva”, a spus Daniel Bîrligea.