de Florin Caramavrov

De ce nu se transferă Olaru în străinătate? E o întrebare logică, legitimă, dacă ținem cont de prestațiile lui din ultimii două sezoane. Are 26 de ani, a ajuns la o maturitate fotbalistică, a dat 15 goluri și 5 pase decisive în 36 de meciuri în care a jucat în campionatul trecut, are cifre impresionante în acest sezon – 10 goluri și 3 assist-uri în 15 partide (Liga 1 și cupe europene) -, a câștigat titlul și Supercupa României cu FCSB, a fost în lotul României la Euro. Ce-i mai trebuie?

Probabil că asta se întreabă și el, și fanii lui, și observatorii neutri. Sau, mai bine zis, de ce nu este remarcat de un club, fie și mediu, nu neapărat de primă mână, din Top 5 campionate? Suma de transfer nu este mare pentru cifrele și evoluțiile lui – 5.000.0000 de euro, având o cotă de 7.000.000 pe transfermarkt. Teoretic, pare o afacere pentru orice echipă aflată peste nivelul FCSB.

Dar nu, n-am auzit să vină cineva cu o ofertă concretă, a existat doar un zvon cu PSV Eindhoven, dar și acela s-a evaporat destul de repede.

Împotriva lui RFS, Olaru a fost senzațional: două goluri de autor, cu șuturi imparabile, primul luând toată presiunea unui posibil rezultat negativ, iar al doilea – pentru un succes clar și meritat al FCSB-ului. 

Nu, n-a mai fost nervos

Dar nu numai cele două reușite au fost remarcabile la căpitanul campioanei României, ci și faptul că a încercat să-și schimbe comportamentul de pe teren, de fapt singurul aspect care-l îndepărta până acum de un transfer important:


1. Nu s-a mai văicărit și lamentat la fiecare contact în care s-a implicat;

2. Nu s-a mai tăvălit și rostogolit la faulturile pe care le-a suferit;

3. Nu a mai protestat cu vehemență la fiecare decizie luată de arbitru împotriva lui;

4. Nu a mai abordat duelurile cu ochii închiși, cu o iresponsabilitate care ne speria pe noi, cei de pe margine.

Dacă Olaru reușește să facă la fel și în următoarele 10 meciuri oficiale și să mai aibă câteva realizări în Europa League, sunt convins că în iarna asta va pleca la o echipă puternică din străinătate. Bineînțeles, dacă nu va fi tentat, ca și Florinel Coman, de o ofertă superbănoasă din țările arabe.

Iată câteva dintre cifrele lui Olaru în partida cu RFS. Conforma sofascore.ro:

- Nota 9,1 (cel mai bun de pe teren);

- două goluri;

- două pase decisive (neconcretizate de colegi);

- 5 șuturi - trei pe poartă, unul pe lângă și unul blocat de adversari;

- 24 de pase corecte din 32 încercate;

- două mingi lungi corecte din trei încercate.

Bîrligea ca la CFR, Ștefănescu eliberat

Cât despre FCSB, se poate spune că a jucat pe alocuri ca o echipă, cu dorință de victorie și cu un mare angajament din partea tuturor celor care au fost pe teren, cu Bîrligea arătând ca la CFR – incisiv, agresiv și periculos când primește mingea -, cu Chiricheș serios și atent, fără să-și asume riscuri inutile, cu Ștefănescu eliberat de apăsarea nerealizărilor din ultimul timp, cu Lixandru excelent la recuperare și cu o tranziție rapidă spre acțiunile ofensive, cu Târnovanu scoțându-și echipa din 3 situații dificile la 1-1 și, surpriză, cu Tănase care a intrat senzațional în repriza a doua, impulsionând atacul pentru o victorie clară.

Urmează PAOK, echipa antrenată de Răzvan Lucescu. Aici să vedem cine arată că e fotbalist.