Delegare de TOP pentru Ovidiu Hategan! Ii va arbitra pe Ianis Hagi si Nicolae Stanciu in Europa League
Joi seara sunt programate meciurile din turul optimilor Europa League.
Unul dintre cele mai interesante dueluri le pune fata in fata pe Slavia Praga si Rangers, echipele romanilor Nicolae Stanciu si Ianis Hagi.
Arbitrul partidei care se va juca in Cehia, pe Eden Arena, este Ovidiu Hategan. Potrivit site-ului oficial al UEFA, centralul va fi ajutat de Vasile Florin Marinescu si Sebastian Gheorghe, iar al patrulea oficial va fi Istvan Kovacs.
In plus, Alexandru Deaconu va fi observator la meciul dintre Manchester United si AC Milan.
Meciul de joi seara va fi primul pe care Ovidiu Hategan il va arbitra in acest sezon in Europa League. La nivel continental, romanul a mai fost la centru in 6 partide din Champions League in stagiunea 2020/21.
Duelul dintre Slavia Praga si Rangers este programat joi, 11 martie, de la ora 19:55, si va fi transmis in format LIVE TEXT pe www.sport.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News