Dinu: "Avem sanse sa batem chiar daca jucatorii lui Galatasaray sunt mai valorosi decat ai nostri!"
Directorul tehnic al lui Dinamo, Cornel Dinu, a declarat, miercuri, cu o zi inaintea meciului cu Galatasaray, in Europa League, ca echipa turca reprezinta imaginea unui imperiu care a renascut, insa are si puncte slabe.
"Galata trebuie apreciata, e imaginea unui imperiu care a renascut. Turcii au o mentalitate de imperiu, au atitudine, educatie, si nu intamplator au ajuns la nivelul actual, dar au si cateva puncte slabe.
Am fost surprins ca Sabri si Balta nu au fost titularizati in meciul tur. Sunt jucatori pe care ii apreciez, la fel ca si pe Arda, Ilhan, Keita si Kewell, dar si pe cei doi fundasi centrali de mare valoare. Jucatorii echipei Galatasaray poate ca sunt mai valorosi decat ai nostri, o parte din ei, de la mijloc in atac, dar o astfel de apreciere poate fi data peste cap de un joc sincron, omogen. Oricum, dintr-o astfel de partida nu avem decat de castigat.
Va fi un meci foarte greu, o partida interesanta si importanta. Poate istoria se va repeta cu acel 3-1 pe care Dinamo l-a obtinut in primul meci in cupele europene, in 1955. O victorie ar insemna destul de mult pentru Dinamo, echipa care a trecut prin multe convulsii in ultima perioada, si ma refer aici la schimbarea conducerii tehnice. Dinamo se gaseste inca in cursa pentru realizarera celor doua obiective, campionatul si Cupa, iar o victorie joi ar insemna mentinerea sanselor si pentru calificarea din grupele Europa League.
Va fi un joc fara spectacol, noi suntem mai obisnuiti decat Galatasaray sa jucam fara spectatori, ceea ce poate fi considerat aparent un avantaj, dar sunt convins ca Galata nu e echipa care sa fie purtata spre victorie de public. Victoriile le obtin jucatorii si antrenorii.
Stim ca o parte din conducatori va fi alaturi de jucatori pe stadion, insa nu am capacitatea regizorala sa spun daca se va repeta spectacolul de la meciul cu Panathinaikos. Indiferent de ce se va intampla in tribuna, scorul se va stabili pe teren.
Ne-am confruntat cu aceste schimbari de temperatura care provoaca tot felul de viroze, raceli puternice, cum a fost la Kone, Diabate, Alexe si Niculescu, dar ei vor fi apti pentru meciul de joi.
Daca vom reusi sa ajungem cu doua echipe in primavara europeana, va fi un castig, in comparatie cu forta de joc pe care o avem in momentul actual. Echilibrul din campionat nu poate stabili valoarea jocului in momentul actual", spune Dinu.
Dinamo va intalni Galatasaray, joi, de la ora 20.00, la Bucuresti, in etapa a IV-a a grupei F a Europa League, intr-un meci care se va juca fara spectatori, Dinamo fiind sanctionata de UEFA, dupa ce fanii dinamovisti au patruns pe teren in minutul 86 al meciului cu Slovan Liberec, disputat la Bucuresti, in 20 august, in prima mansa a play-off-ului Europa League.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News