Cu 50.000 de fani în tribunele Arenei Naționale, FCSB a început tare partida și a avut câteva ocazii bune de a înscrie, dar Lyon a pus stăpânire pe joc și a reușit să deschidă scorul prin Nicolás Tagliafico, în minutul 30.
FCSB a cerut penalty în meciul cu Lyon
În minutul 65, FCSB a cerut un penalty după o fază fixă. Florin Tănase a fost împins în careu de portarul celor de la Lyon, Perri, dar centralul partidei nu a fost impresionat și a lăsat jocul să ”curgă”.
După câteva secunde, centralul Tobias Stieler a așteptat un verdict din camera VAR, dar în cele din urmă nu a acordat lovitură de la 11 metri, spre nemulțumirea lui Florin Tănase.
”E fault!”, a spus căpitanul FCSB-ului, surprins de camerele TV.
FCSB, trei schimbări la pauză în meciul cu Lyon
Cei ”sacrificați” au fost Baba Alhassan, Malcom Edjouma și Juri Cisotti, iar în locul lor au fost trimiși în teren Alexandru Băluță, Andrei Gheorghiță și Vlad Chiricheș.
Dacă Cisotti și Alhassan au fost destul de șterși în prima repriză, Edjouma a bifat o ocazie periculoasă de a înscrie. A reluat cu capul o minge centrată de pe partea stângă, dar portarul Perri a reușit să respingă de sub bară.
Dacă va reuși să treacă de Lyon și să se califice în faza următoare a competiției, FCSB ar reuși cea mai mare performanță din fotbalul românesc din ultimii 19 ani. În runda următoare, campioana României ar putea să dea peste învingătoarea dintre Real Sociedad și Manchester United.