Toate biletele pentru meciul cu Manchester United s-au vândut încă din luna decembrie, iar la meciul de pe Arena Națională sunt așteptați peste 50.000 de spectatori, inclusiv 3.000 din tabăra englezilor.
Germanul Harm Osmers va arbitra meciul dintre FCSB şi Manchester United, potrivit site-ului UEFA.
Arbitri asistenţi vor fi Dominik Schaal şi Stefan Lupp, iar al patrulea oficial a fost desemnat Florian Exner. Arbitrul video a fost delegat Benjamin Brand, iar arbitru asistent video va fi Patrick Hanslbauer, de asemenea din Germania.
Elias Charalambous, pregătit pentru partida cu Manchester United
Tehnicianul cipriot a explicat faptul că FCSB trebuie să aibă o evoluție fără greșeală pentru a putea obține cele trei puncte în fața lui Manchester United, victoria asigurându-i calificarea direct în optimile de finală ale competiției.
"Mâine avem un meci foarte important pentru club, jucători și suporteri. Cel mai important lucru? Faptul că am ajuns în situația în care avem o șansă uriașă de a ajunge în optimile Europa League. Acest lucru ne dă energie pentru acest duel.
Avem jucători care pot evolua la cel mai înalt nivel, au demonstrat asta. Trebuie să facem totul perfect, doar așa putem obține ceva în astfel de partide. Trebuie să eliminăm greșelile și ne dorim cele trei puncte.
Pentru asta trăim, pentru astfel de meciuri, vrem să fim în cea mai bună formă pentru a putea emite pretenții. Ne place foarte mult această competiție, dar nu e suficient. Mâine vom încerca să câștigăm, nimic nu e gata, noi vom da totul.
United este una dintre cele mai mari echipe din lume. Are foarte mulți suporteri. Pentru mine putem spune că este cel mai important meci din cariera de antrenor, dar, pe de altă parte, îl tratăm ca pe unul normal.
United rămâne United, un club uriaș. În Premier League toate meciurile sunt tari, echilibrate, nu contează parcursul lor de acolo. Știm că ne așteaptă un meci foarte greu, dar repet, trebuie să jucăm perfect pentru a ne ridica la nivelul lor.
Au și individualități, dar nu-mi place să vorbesc neapărat despre asta. Noi trebuie să arătăm ca o echipă, să nu fim egoiști", a declarat Elias Charalambous, în cadrul conferinței de presă.