Fanii lui Dinamo: "Am intrat pe teren in speranta eliminarii lui Dinamo din cupele europene!"

Fanii lui Dinamo: Am intrat pe teren in speranta eliminarii lui Dinamo din cupele europene! Europa League

Dupa ce au fost aproape de a o exclude pe Dinamo multi ani din Europa, fanii dinamovisti explica motivele care au stat in spatele gestului nebunesc de la partida cu Slovan! Iata cum arata comunicatul primit pe adresa redactiei ProSport:

Dupa ce am fost pusi la zid de toata suflarea fotbalului nostru minunat, noi, “oamenii cavernelor”, cu graiul nostru abia articulat, urlam catre voi din pestera in care stam atunci cand nu suntem la meciuri.

Trecand peste toate invectivele aruncate, dorim sa transmitem celor care mai au urechi sa ne auda ca nu vrem decat binele echipei. Sigur ca ideea de “bine” este una pur subiectiva si se pare ca a noastra nu corespunde cu a domnilor conducatori.

Gestul nebunesc de a intra pe teren la partida cu Slovan Liberec, infierat de toata lumea, are la baza motive foarte bine intemeiate, care, adunate in subconstientul colectiv, au erodat ratiunea si au dus la un fenomen de masa spontan si incontrolabil.

Daca sunt urmarite cu atentie imaginile, se va constata ca dorinta suporterilor a fost aceea de a opri partida in speranta eliminarii lui Dinamo din cupele europene , nu de a agresa vreun jucator. Numai prin excludere sita poate cerne si numai asa, printr-un cataclism, se poate indeparta pleava de bob. Daca eram sanctionati drastic, poate ar fi plecat cei interesati, care si-ar fi vazut astfel visele de preamarire personala spulberate si ar fi ramas la club doar dinamovistii adevarati, prin care se poate face reconstructia.

Poate ca ne credeti nebuni, poate ca suntem, insa mobilul acestei iesiri smintite este ingropat in frustrarile noastre de suporteri ai unei mari echipe la a carei conducere se afla niste oportunisti parveniti care o fac sa se comporte precum o doamna de societate inalta, care, scapatata, este nevoita sa se marite cu un bogatas incult si apoi este obligata de acesta sa se prostitueze.

Ne-am saturat, domnilor, sa nu mai avem performante in cupele europene de 20 de ani, ne-am saturat sa castigam cupe si campionate contestate si ne-am saturat ca atunci cand pierdem sa provocam bucuria intregului popor. Ne-am saturat sa fim cea mai hulita echipa si sa fim batuti cu pietre in mai toate orasele tarii, ne-am saturat sa fie adusi la echipa mercenari, jucatori fara valoare sau expirati, ne-am saturat sa fim numiti derbedei si huligani in emisiuni de maxima audienta de niste personaje care asasineaza zilnic limba romana, ne-am saturat de Jandarmeria Romana care ne umple de bastoane, amenzi si interdictii, ne-am saturat de societatea civila care ii tolereaza pe oamenii astia, ba chiar ii pune in fruntea ei, iar pe noi ne priveste ca pe dementi, ne-am saturat de presa dornica de senzational.

Daca in tara asta letargica cineva ia atitudine, este imediat pus la zid. Si totusi ii anuntam pe toti ca fotbalul n-are cum sa existe fara noi. Fara noi, care prin fanatismul si devotamentul nostru dam culoare fotbalului, care cascam gura la emisiunile in care ei debiteaza ineptii si care, deci platim pana la urma drepturile de televizare atat de mult dorite de dansii, care cumparam tricouri supraevaluate, bilete si abonamente, fara noi fotbalul ar fi un sport obisnuit, in care nu ar mai investi nimeni si nu ar mai fi atatea probleme cardiace.

Daca nu e asa, ii rugam pe domnii care ne constesta sa ne demonstreze contrariul investind in boxul amator, oina, lupte, judo, volei sau chiar in fotbal la Sportul Studentesc sau la Juventus Colentina.

De aceea, va spunem clar si raspicat, inca o data, NOI SUNTEM DINAMO!!!


P.S: Stadionul Dinamo este cel mai urat si cel mai putin practic din Romania! Domnilor, daca doriti performanta, nu mai umblati cu ocaua mica!

 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!