FCSB ocupă locul 8 în grupa unică din Europa League, ultimul care asigura accederea directă în optimile de finală, după victoria cu FC Midtjylland (2-0).
Campioana României o va înfrunta în următorul meci pe Olympiacos Pireu, în data de 28 noiembrie, la Bucureşti. Deţinătoarea trofeului Conference League a remizat acasă cu Rangers, 1-1, scoţienii venind după o victorie categorică (4-0) cu FCSB.
Hoffenheim, pe care FCSB o va întâlni pe 12 decembrie, în deplasare, a remizat acasă cu Olympique Lyon, 2-2. Umut Tohumcu a salvat echipa germană de la eşec (90+6).
Qarabag FK, cu care FCSB va juca pe 23 ianuarie, în deplasare, a obţinut prima sa victorie, 2-1 în deplasare cu Bodo/Glimt. Golul victoriei echipei azere a fost marcat de francezul Abdellah Zoubir (ex-Petrolul Ploieşti), în minutul 69.