FCSB a început slab partida care s-a jucat la Baku, gazdele deschizând scorul încă din primul minut.
FCSB a egalat după reușita lui Adrian Șut
În minutul 7, la un corner executat perfect de Florin Tănase la poarta azerilor, Adrian Șut a apărut bine la finalizare, după ce a scăpat de marcajul adversarului direct și a trimis cu capul în poarta apărată de Buntic.
Imediat după bucuria de la reușită, căpitanul FCSB-ului și-a îndreptat privirea spre cer și a făcut un 'T' din degete, cu dedicație pentru tatăl său, care a decedat în urmă cu câteva luni.