Partida dintre FCSB și FK RFS va fi prima din acest sezon care se va disputa pe Arena Națională. Până acum, cel mai mare stadion al țării a fost gazda unor concerte, așa că echipa lui Gigi Becali a fost nevoită să joace pe stadionul din Ghencea meciurile de pe teren propriu.
Înainte de primul meci Europa League, Gigi Becali s-a arătat nedumerit cu privire la primul ”11”. Accidentarea lui Siyabonga Ngezana a dat serios peste cap planurile campioanei României, dar în cele din urmă cei de la FCSB au găsit o soluție.
Vlad Chiricheș va fi titular în FCSB - RFS
În centrul defensivei va evolua Vlad Chiricheș (34 de ani), fundașul pe care Becali a încercat recent să-l convingă să se retragă, din cauza prestațiilor sale tot mai modeste.
Fostul fundaș de la Tottenham și Napoli va evolua în centrul defensivei alături de Joyskim Dawa. Mihai Popescu va fi fundaș dreapta, iar Risto Radunovic va evolua în flancul stâng al apărării, scrie Fanatik.ro.
- Cum ar arăta echipa de start a FCSB-ului pentru meciul cu RFS: Târnovanu - M. Popescu, Chiricheș, Dawa, Radunovic - Lixandru, Edjouma - Ștefănescu, Olaru, Miculescu - Bîrligea