Roș-albaștrii s-au deplasat în Grecia, la Salonic, pentru confruntarea cu PAOK-ul lui Răzvan Lucescu din meciul tur al play-off-ului pentru optimile UEFA Europa League. FCSB pleacă, astfel, cu prima șansă în returul care va avea loc săptămâna viitoare, joi, de la ora 19:45, la București, pe Arena Națională.
Grecii au reacționat categoric după victoria lui FCSB: ”Steaua a câștigat”
Presa din Grecia a consemnat rezultatul de pe ”Toumba Stadium”. Jurnaliștii au numit-o pe FCSB ”Steaua” și au ținut să evidențieze că elevii lui Răzvan Lucescu au avut meciul în mâini.
”PAOK a avut meciul în mâinile ei, echipa a controlat situația, dar arbitrul belgian Visser l-a eliminat pe Tyson și a debalansat situația, iar Steaua a âcștigat meciul. 1-2 de pe Toumba îi duce pe români în avantaj”, a scris sdna.gr.
PAOK - FCSB 1-2
Ally Samatta a deschis scorul în minutul 21 al meciului. PAOK a controlat meciul până în minutul 45+5, când Taison a fost eliminat după ce a văzut al doilea cartonaș galben.
În actul secund, roș-albaștrii au debutat în forță. Andrei Gheorghiță a restabilit egalitatea în minutul 50, iar Joyskim Dawa a adus victoria campioanei României în minutul 60.
Tabela de marcaj a rămas nemodificată până la capătul celor 90 de minute, iar FCSB pleacă cu prima șansă pentru accederea în optimile UEFA Europa League.