Grecii o ameninta pe Dinamo cu eliminarea : "Jucam agresiv si castigam!"
Mijlocasul echipei Panathinaikos Atena, Sotiris Ninis, a declarat, duminica, ca prezenta in primavara Ligii Europa este un obiectiv important pentru formatia elena!
"Noul antrenor vrea sa jucam mai agresiv si sa cautam golul. Sigur ca acorda atentie si defensivei, dar incercam sa marcam de cat mai multe ori. Ni se potriveste acest stil. Dupa victoria cu Iraklis stam bine psihologic si acum jucam cu Dinamo Bucuresti in Liga Europa. Vrem sa castigam si sa ne calificam in faza urmatoare. Este un obiectiv important pentru noi", a spus Ninis, care a inscris golul victoriei in meciul de sambata cu Iraklis Salonic, scor 1-0, in campionatul Greciei.
Mijlocasul Lazaros Christodoulopoulos a afirmat ca echipa sa are un moral bun dupa schimbarea antrenorului si dupa victoria din campionat. "Ne asteapta un meci foarte important miercuri, cu Dinamo. Vrem sa invingem si sa obtinem calificarea in primavara europeana", a comentat el.
Partida Panathinaikos Atena - Dinamo, din cadrul grupei F a Ligii Europa, se va disputa, in data de 16 decembrie, pe stadionul OACA Spiros Louis, din Atena. Dinamo a fost invinsa de Panathinaikos in etapa a II-a, pe teren propriu, cu scorul de 1-0. Pentru a se califica in "16"-imile competitiei, Dinamo trebuie sa invinga la Atena cu orice scor, exceptand 1-0.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News