HNK Rijeka - Corvinul Hunedoara 1-0. Echipa lui Florin Maxim își continuă parcursul european în Conference League
După remiza din tur, Corvinul Hunedoara a pierdut în fața celor de la Rijeka, scor 0-1, și a fost eliminată din Europa League.
Astfel, Corvinul Hunedoara își continuă parcursul european în Conference League, acolo unde se va duela în turul trei preliminar cu Astana.
Eliminată din Europa League, Corvinul Hunedoara continuă în Conference League
Rijeka a început foarte bine partida și a pus presiune la poarta lui Ștefan Lefter. Pasalic putea deschide scorul după doar cinci minute prin Pasalic, însă acesta a ratat singur cu portarul.
Corvinul a dat replica trei minute mai târziu, când Manolache a reluat imprecis cu capul. În minutul 12, Rijeka a deschis scorul. Petrovic a marcat din fața porții, după o pasă foarte bună expediată în fața porții de Ivanovic.
Echipa lui Florin Maxim putea egala în repriza secundă. Corvinul Hunedoara a beneficiat de o lovitură de la 11 metri după ce Posavec l-a făcut KO în interiorul careului pe Denis Hrezdac. Sergiu Buș a mers la punctul cu var și a șutat în forță, dar a trimis mult peste poartă.
Pe final, a avut loc și o fază controversată, la un fault comis de Lefter chiar pe tușa careului, însă centralul lăsat jocul să continue.
HNK Rijeka - Corvinul Hunedoara 1-0
Min. 90+7: Lefter are o intervenție dură asupra lui Obregon pe tușă, iar arbitrul lasă jocul să continue. Croații cer penalty, dar centralul nu întoarce faza.
Min. 76: Penalty ratat de Corvinul Hunedoara! Buș șutează puternic, dar trimite mult peste poartă!
Min. 74: Penalty pentru Corvinul! Posavec îl faultează pe Hrezdac în careu, iar arbitrul dictează penalty.
Min. 61: Ocazie Corvinul! Lupu șutează de la marginea careului, însă Posavec reușește să intervină și să rețină.
Min. 47: Ocazie Rijeka! Ivanovic îi pasează în spate lui Jankovic, acesta șutează, dar Lefter respinge foarte bine.
Min. 46: Începe repriza a doua!
Min. 45+1: Finalul primei reprize!
Min. 38: Ocazie Rijeka! Petrovic șutează de la marginea careului, dar balonul trece pe lângă poartă.
Min. 28: Ocazie Corvinul! Pîrvulescu centrează în fața porții, Lupu încearcă să reia cu capul, dar balonul ajunge în brațele lui Zlomislic.
Min. 12: GOOOL Rijeka! Ivanovic avansează în partea dreaptă și centrează în fața porții, de unde Petrovic trimite în poarta apărată de Lefter.
Min. 10: Ocazie Rijeka! O nouă ocazie la poarta lui Lefter! Fruk ajunge la un balon trimis în fața porții, dar deviază pe lângă poartă.
Min. 8: Ocazie Corvinul! Ubbink centrează din corner, iar Manolache reia cu capul peste poarta croaților.
Min. 5: Ocazie Rijeka! Pasalic rămâne față în față cu Lefter, însă portarul Corvinului are o paradă senzațională și respinge.
Min. 1: Începe meciul!
Rijeka: Zlomislic – Smolcic, Galesic, Radeljic, Cabraja – Selahi – Pasalic, Petrovic, Fruk, Jankovic – Ivanovic
- Rezerve: Posavec, Djouahra, Obregon, Banda, Ilinkovic, Jakac, Butic, Babic, Bogojevic, Rukavina, Majstorovic
- Antrenor: Zeljko Sopic
Corvinul Hunedoara: Lefter – Neacșa, Lică, Manolache, Velisar – Roger, Hrezdac, Ubbink – Lupu, Buș, Pîrvulescu
- Rezerve: Blaga, Pop, Bradu, Hergheligiu, Predică, Grigore, Mitran, Gîrbiță, Cărăuș, Chukwu, Câmpan, Chindriș
- Antrenor: Florin Maxim
Merituoasa câștigătoare a Cupei României din postura de echipă din Liga 2, antrenată de Florin Maxim, va fi susținută la Rijeka de inimoșii suporteri corviniști:
”Locul de întâlnire al suporterilor va fi în centrul orașului. Acolo vor ajunge cele două autocare, și tot acolo va fi un autobuz de transport public din Rijeka, cu o capacitate de aproximativ 100 de persoane, care va transporta suporterii veniți cu mașinile personale. La stadion, locurile de parcare sunt foarte limitate!”, a precizat Corvinul pe pagina oficială de Facebook a clubului hunedorean.
Zeljko Kopic de la Dinamo despre Zeljko Sopic de la Rijeka
"Pentru mine nu este surprinzător ceea ce face Corvinul, având în vedere că a câștigat Cupa României, a eliminat Paksi și joacă atât de bine.
Ieri (n.r. - în tur) a fost un alt meci bun. Știu că Rijeka a schimbat puțin echipa, a fost primul lor meci al sezonului, însă Corvinul face o treabă grozavă", a spus Zeljko Kopic, antrenorul croat al lui Dinamo.
Întrebat dacă ar fi un mare șoc în Croația în cazul în care o divizionara secundă ar elimina vicecampioana Rijeka, echipă antrenată de Zeljko Sopic, dinamovistul Kopic a răspuns:
"Da, ar fi. Toată lumea se așteaptă ca Rijeka să se califice. Pe stadionul lui Rijeka terenul este foarte rapid, iar suporterii oferă o energie excelentă. Cred că Rijeka are șanse mai mari să se califice în turul următor".
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News