Francezii au deschis scorul prin Nicolas Tagliafico, în minutul 30, după o centrare perfectă a lui Georges Mikautadze. Fostul internațional Ilie Dumitrescu este de părere că FCSB putea prelua conducerea înainte ca Lyon să înscrie, dacă portarul Perri nu ar fi blocat lovitura de cap a lui Malcom Edjouma.
Ce a spus Ilie Dumitrescu la pauza meciului FCSB - Lyon
De asemenea, Ilie Dumitrescu este de părere că FCSB s-a prezentat mai mult decât decent în prima repriză jucată contra francezilor de la Olympique Lyon:
"A fost ocazia lui Edjouma. Portarul a scos-o incredibil. Și centrarea lui Radunovic, apoi Edjouma, dar portarul a scos-o de la vinclu. O repriză bună, în afară de situația de la gol. Din preluare l-a scos Mikautadze pe Edjouma și apoi apare Tagliafico și înscrie.
FCSB a făcut o repriză bună. Noi am avut situațiile noastre, dar e clar că nu avem liniștea și dezinvoltura atacanților de la Lyon. Ne lipsesc și nouă câțiva jucători. La un asemenea meci, cu așa încărcătură, diferența o fac jucătorii care în ultimii 20 de metri au puterea să schimbe ceva", a declarat Ilie Dumitrescu, pentru Digi Sport.
Risto Radunovic, centrare superbă la marea ocazie a lui Edjouma
În fața a peste 50.000 de spectatori, FCSB a avut două ocazii mari de a deschide scorul, una în minutul 19, prin Malcom Edjouma, și alta în minutul 22, prin Siyabonga Ngezana.
La prima ocazie, Risto Radunovic a centrat din flancul stâng, iar Malcom Edjouma s-a înălțat în careu și a trimis cu capul sub transversală. Portarul Lucas Perri a avut o intervenție in-extremis și a reușit să respingă.
Mai multe publicații din Franța au remarcat centrarea de mare calitate a lui Risto Radunovic. "O centrare magnifică", a scris Le Figaro, în timp ce Le Parisien l-a descris pe muntenegrean drept "excelentul fundaș stânga".
Returul dintre FCSB și Lyon va avea loc săptămâna viitoare, pe 13 martie, de la ora 22:00.