Partida din etapa a 5-a a Ligii Europa (joi, ora 22.00) e una crucială atât pentru campioana României, cât și pentru formația care a câștigat Conference League, în sezonul trecut.
Înainte de partida cu FCSB, antrenorul deținătoarei Conference League, Jose Luis Mendilibar (63 de ani), a susținut conferința de presă și a spus cum ar putea elevii săi să plece cu toate cele trei puncte de la București.
Jose Luis Mendilibar: ”Depinde foarte mult de asta”
"Nu contează atât de mult adversarul şi nici unde joci, contează însă să îţi urmăreşti propriul stil de joc. Dacă vom câştiga cu FCSB, cele trei puncte ne vor califica în faza următoare, iar noi vom face totul pentru a realiza acest lucru. Nu ştiu dacă neapărat trebuie să fim mai creativi în partida de mâine. Nu putem să comparăm meciurile şi adversarii.
Nu înseamnă că dacă am câştigat ultimele două partide automat o vom câştiga şi pe cea de mâine. Depinde foarte mult şi de cât de mult s-au recuperat jucătorii noştri după ultimele meciuri. Însă oricum, trebuie să ne adaptăm şi să arătăm cel mai bun joc al nostru", a spus Mendilibar, la conferința de presă.
Olympiacos are trei victorii consecutive în campionat și se situează în vârful clasamentului cu 24 de puncte, la o lungime distanță de ocupanta locului secund, PAOK, și la două de Panathinaikos, care completează podiumul.
FCSB, aproape de primăvara europeană
Cu o victorie pe Arena Națională în compania celor de la Olympiakos, FCSB va ajunge la 12 puncte și se poate gândi tot mai serios la o calificare în optimile Europa League direct de pe primele opt poziții.
Locurile 9-24 din faza principală a competiției asigură calificarea în primăvara europeană, dar în play-off-ul optimilor. Astfel, dacă va încheia în zona locurilor 1-8, FCSB nu va mai fi nevoită să treacă de încă o ”dublă”.