Meciul de la Baku a început cum nu se poate mai prost pentru FCSB, după ce Leandro Andrade a deschis scorul încă din primul minut, după o greşeală a lui Ngezana. Adrian Şut a egalat cu o lovitură de cap, în minutul 7, din cornerul executat de Florin Tănase.
În minutul 41, gazdele au revenit în avantaj, după ce Dawa a înscris în propria poartă, însă FCSB a replicat repede. Bucureştenii au reușit să egaleze în al patrulea minut al prelungirilor, prin Miculescu.
În minutul 73, elevii lui Elias Charalambous au trecut pentru prima oară la conducere, marcând, din nou, după un corner. Adrian Şut a reluat cu capul şi mingea a intrat în plasă.
Reacția lui Dumitru Dragomir după succesul FCSB-ului din Europa League
Fostul președinte LPF a declarat că jocul campioanei României a fost unul slab, dar rezultatul este cel care contează cel mai mult, remarcându-l pe Valentin Crețu.
"Rezultat excelent, joc prost. Într-o săptămână uită toată lumea cum s-a jucat, rămâne rezultatul. La fotbal e posibil orice.
S-au apărat destul de bine, echipă bine pregătită fizic. Merită acest lucru, s-au băgat bani mulți, e o echipă cu condiții de pregătire la nivelul Barcelonei. Îi mai lipsesc doi, trei jucători de mare valoare.
Olaru și Popescu lipsesc echipei. Crețu, pentru joc, pentru ardoare. E la capacitatea maximă a lui ca fotbalist", a declarat Dumitru Dragomir, la GSP Live.