LASK Linz, transfer de milioane înainte de returul cu FCSB: "O forță ofensivă"
LASK Linz pregătește un transfer important înainte de returul cu FCSB în play-off-ul Europa League.
După 1-1 în deplasare cu LASK Linz în turul din play-off-ul Europa League, meci EXCLUSIV pe VOYO, FCSB luptă în returul de joi de pe Ghencea, de la ora 21:30, pentru calificarea în grupele EL.
Ce transfer de milioane pregătește LASK Linz înainte de returul cu FCSB
Clubul austriac este în negocieri avansate pentru achiziționarea mijlocașului ghanez Michael Baidoo de la IF Elfsborg.
Baidoo, în vârstă de 25 de ani, a impresionat în acest sezon în Suedia, unde a contribuit la 11 goluri în 19 meciuri, cu șapte goluri marcate și patru assisturi.
Mijlocașul a fost esențial în campania de calificare a celor de la Elfsborg în grupele Europa League, fiind implicat în șase goluri în șapte meciuri europene, ceea ce le-a stârnit și interesul austriecilor.
"Mijlocașul din Ghana este cunoscut ca o adevărată forță ofensivă, iar LASK Linz pare să fie înnebunită după el. Austriecii vor să adauge acest talent în lotul lor", a notat ghanasoccernet.com.
Cifrele lui Baidoo
Estimat la o cotă de piață de aproximativ 3.000.000 euro, mijlocașul în vârstă de 25 de ani se poată lăuda cu niște numere frumoase:
- IF Elfsborg - 83 meciuri, 24 goluri, 16 pase decisive, 9 cartonașe galbene, 1 cartonaș roșu, 6.351 minute jucate
- FK Jerv - 40 meciuri, 6 goluri, 5 pase decisive, 6 cartonașe galbene, 0 cartonașe roșii, 2.805 minute jucate
- Sandnes Ulf - 32 meciuri, 5 goluri, 7 pase decisive, 4 cartonașe galbene, 0 cartonașe roșii, 2.732 minute jucate
- FC Fredericia - 18 meciuri, 0 goluri, 1 pasă decisivă, 3 cartonașe galbene, 0 cartonașe roșii, 814 minute jucate
- FC Midtjylland U19 - 9 meciuri, 2 goluri, 1 pasă decisivă, 1 cartonaș galben, 0 cartonașe roșii, 645 minute jucate
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News