Roș-albaștrii se vor duela cu echipa de pe ”Ibrox Stadium” joi seară, de la ora 22:00, în a treia etapă din faza ligii a competiției. Rangers - FCSB va putea fi urmărit și în format LIVE TEXT pe www.sport.ro, cât și pe Facebook Sport.ro.

Laurențiu Reghecampf a dat verdictul înainte de Rangers - FCSB: ”Sunt sigur de asta”

Laurențiu Reghecampf, de două ori campion în Liga 1 cu gruparea roș-albastră și liber de contract în clipa de față, e sigur de faptul că echipa pregătită de Elias Charalambous va triumfa joi seară în Scoția în fața celor de la Rangers.

  • Tehnicianul a mai precizat, de altfel, că orice victorie este importantă într-o astfel de competiție, care îți poate aduce și o eventuală calificare în primăvara eventuală

”Eu sunt sigur că cei de la FCSB nu vor pierde în Scoția. Cu o victorie te poți califica în primăvara europeană!”, a spus Laurențiu Reghecampf pentru Pro TV și Sport.ro.

Pe lângă cele două titluri cucerite de Laurențiu Reghecampf la FCSB (2013 și 2014), antrenorul și-a mai trecut în CV cu echipa roș-albastră și Supercupa României (2013/14), dar și Cupa Ligii (2015/16).

Roș-albaștrii au maximum de puncte înregistrate până acum în Europa League, după cele două victorii cu RFS (4-1) și PAOK Salonic (1-0), în timp ce scoțienii au bifat o victorie (2-0 vs. Malmo) și o înfrângere (1-4 vs. Lyon).

Britanicii susțin că Rangers - FCSB se va încheia la egalitate

  • Jurnaliștii din Marea Britanie mizează pe un egal. Sportcasting.com susține că Rangers - FCSB se va încheia 1-1

”În ciuda faptului că bookmakerii favoizează victoria lui Rangers, noi credem că FCSB poate produce frustrare pentru scoțieni și poate ține gazdele într-un impas.

FCSB a dovedit, de asemenea, că poate depăși așteptările calificându-se în Europa League după acel 2-1 cu LASK din faza play-off-ului.

Cu siguranță, Rangers are calitatea necesară, dar când ne gândim la forma lor, susținem că meciul se va încheia la egalitate”, mai notează britanicii.