VIDEO: Le-a frant INIMA englezilor! Reactia emotionanta a lui Hart dupa ce a ratat golul calificarii in min 95 cu Sporting:
Dupa 0-1 in Portugalia si condusi cu 2-0 acasa, cei de la Manchester City pareau "morti si ingropati", scriu englezii de la The Sun. Jucatorii au reusit sa intoarca rezultatul si au fost la cativa centimetri de o calificare incredibila! "Nu-mi venea sa cred ca nu a intrat in poarta!", a spus Joe Hart, cel care a ratat golul calificarii pentru Manchester City.
La ultima faza a meciului, in minutul 95, Hart a urcat in careul advers si a trimis cu capul spre poarta centrarea lui De Jong. Mingea l-a depasit pe portarul de la Sporting, insa a trecut putin pe langa. "Am crezut ca a intrat in poarta, dar fotbalul e fotbal. A fost o adevarata drama dupa ce, pentru fani, a doua repriza a fost fantastica", a spus Joe Hart.
"Nu este vina jucatorilor, este vina mea am facut o greseala si pentru asta imi pare rau", si-a cerut scuze Mancini dupa meci.
Alaturi de Sporting Lisabona, in sferturile Europa League s-au mai calificat Metalist Harkov, cel mai bun atac din Europa League in acest sezon, cu 25 de goluri marcate, Schalke, care a revenit senzational si a castigat cu 4-1, fiind condusa cu 2-0 la general de Twente, Atletico Madrid, dupa o dubla mansa incheiata 6-1 cu Besiktas, Hannover, o alta echipa care joaca un fotbal extraordinar, dupa 6-2 la general cu Standard Liege, Valencia, dupa 5-3 la general cu PSV, AZ Alkmaar, dupa 3-2 la general cu Udinese si Bilbao, dupa 5-3 la general cu United.
Sport.ro si www.sport.ro vor da in direct astazi de la ora 14:00 tragerea la sorti din sferturile Europa League. Favoritele caselor de pariuri la trofeu in acest moment sunt Valencia, Atletico Madrid, Athletic Bilbao si Hannover!
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News