Lovitura data de sarbii de la Jagodina, inaintea meciului cu CFR! Jucatorul care a creat ADUmania in SUA e gata de o noua aventura
FK Jagodina, adversara din turul II preliminar al Europa League a fostilor campioni de la CFR, a transferat unul dintre cei mai cunoscuti jucatori americani ai ultimilor ani.
A fost cel mai tanar jucator care a semnat vreodata cu o echipa din Major League Soccer, la varsta de doar 14 ani, si ramane cel mai tanar debutant din istoria nationalei Statelor Unite, pentru care a jucat la doar 16 ani. Freddy Adu, ajuns intre timp la 25 de ani, si-a incercat de mai multe ori sansa in Europa, la Benfica, AS Monaco, Belenenses sau Aris Salonic, insa nu a reusit niciodata sa se adapteze fotbalului de pe "batranul continent".
Cu toate acestea, atacantul de gata de o noua aventura interesanta, acesta semnand cu formatia sarba FK Jagodina, adversara din turul II preliminar al Europa League a ardelenilor de la CFR, noteaza Goal.com
Considerat unul dintre cei mai talentati fotbalisti pe care i-a avut vreodata fotbalul nord-american, Freddy Adu este cel care a creat o adevarata "ADUmania" in SUA, cand a jucat pentru DC United, Real Salt Lake si Philadelphia Union. Cu toate acestea, fiecare incercare a atacantului cu 37 de goluri marcate in 59 de meciuri jucate pentru nationalele de juniori ale SUA si cu 2 reusite in 17 aparitii la prima selectionata, nu a reusit sa profite de sansele oferite de Benfica si Monaco.
Locul 3 in ultima editie din campionatul Serbiei, FK Jagodina este insa gata sa ii dea o sansa, formatia care a remizat cu CFR in primul meci din Europa League, scor 0-0 la Cluj, semnand un contract cu acesta.
Freddy Adu a jucat in prima parte a anului la Bahia, in campionatul Braziliei, iar in aceasta vara s-a antrenat cu AZ Alkmaar.
Poreclit de americani "Noul Pele", jucatorul cu origini ghaneze a debutat la seniori la varsta de doar 14 ani, iar la 16 ani avea deja 87 de meciuri si 12 goluri marcate in MLS.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News