Gigi Becali este hotărât să întărească echipa pentru sezonul viitor. Patronul roș-albaștrilor promite 3-4 transferuri, astfel încât echipa să fie mai competitivă în cupele europene.

Becali anunță transferuri

Omul de afaceri crede că absențele lui Bîrligea și Olaru au cântărit greu în dubla cu Lyon și consideră că diferența de valoare dintre FCSB și echipele mari din Europa vine, în primul rând, din investițiile în jucători.

„Pe noi ne-a bătut Lyon cu 7-1, dar dacă aveam toată echipa, cu Bîrligea, Olaru, ne calificam. Câştigam meciul de acasă, eu aşa cred. Vom vedea acum la anul. Echipa asta va fi întărită cu vreo 3-4 jucători, încet-încet, cu paşi mici, ne îndreptăm acolo unde să nu mai luăm bătaie cu 4-0.

Îmi spunea nevastă-mea: ‘Băi, Gigi, ce ne bat ăştia’. În România, să dai mai mult de cinci milioane…nu dai. Ia toată selecţia din România, d-aia ne bat pe noi. Dar ei nu iau din România, nu au selecţie de 5 milioane, de 15-20 milioane. D-aia ne bat ei pe noi.

Hagi, care e marele Hagi, a demonstrat, a câştigat campionatul, dar a spus că nu are bani, e în play-out. Eu spun banii, banii, să iau 3-4 jucători, le măresc unora. Merg la următorul pas. Când are 25.000 de jucătorul, are încredere pe teren. Se simte mai puternic, toate trebuie să crească încet, încet”, a spus Gigi Becali după meci, la televiziunea Digi Sport.

Daniel Bîrligea, gata de derby-ul cu Rapid

FCSB începe play-off-ul Superligii duminică, de la ora 21:00, contra Rapidului, iar Becali a anunțat că Daniel Bîrligea va reveni în lot pentru acest meci.

Atacantul a lipsit în duelurile cu Lyon, iar patronul este convins că prezența lui ar fi schimbat soarta calificării.

FCSB nu a mai câștigat în fața Rapidului din noiembrie 2022, când s-a impus cu 3-1. Giuleștenii încep play-off-ul de pe locul 6, la cinci puncte de lider.

FCSB, peste 20 de milioane de euro din Europa!

Deși a ratat un bonus de 2,5 milioane de euro pentru calificarea în sferturi, FCSB a obținut venituri totale de peste 20 de milioane de euro din Europa League.

Din această sumă, 12,5 milioane de euro au venit de la UEFA, iar restul din biletele vândute la meciurile de pe Arena Națională.

FCSB are un coeficient european de 24.500, ceea ce îi oferă șanse mari să fie cap de serie în primele două tururi preliminare ale Champions League.