Manchester United, o echipă mediocră în Premier League în acest sezon, a venit în România și a făcut instrucție cu campioana Superligii. Rezultatul final, 2-0 pentru formația engleză, a trimis-o pe aceasta direct în optimile Ligii Europa.

Această victorie obținută pe Arena Națională a fost o veritabilă „gură de oxigen“ pentru Ruben Amorim (40 de ani). Pentru că, potrivit presei engleze, acesta era „disperat“ să evite o dublă în play-off-ul optimilor. Un astfel de deznodământ ar fi aglomerat și mai mult programul sufocant al lui United, în luna februarie, în condițiile în care partidele din play-off-ul Ligii Europa sunt programate pentru 13 și 20 februarie.

În acest moment, calendarul lui United pentru februarie include deja cinci meciuri, după cum se poate vedea mai jos: 

*2 februarie: Manchester United – Crystal Palace (Premier League)

*7 februarie: Manchester United – Leicester (Cupa Angliei)

*16 februarie: Tottenham – Manchester United (Premier League)

*22 februarie: Everton – Manchester United (Premier League)

*26 februarie: Manchester United – Ipswich (Premier League)

Pornind de aici, site-ul Unitedinfocus.com a notat că deplasarea în România, încheiată cu victoria obținută în fața FCSB-ului, a fost un mare succes pentru Ruben Amorim.

Antrenorul lui United și-a îndeplinit marea dorință prin acest rezultat. Pentru că echipa sa va sări acum peste faza din play-off. Ceea ce înseamnă că Ruben Amorim va avea o săptămâna în plus la dispoziție doar pentru antrenamente, astfel încât să lucreze cu echipa sa în baza de pregătire. Ruben Amorim a vorbit, în mod repetat, despre importanța îndeplinirii acestui obiectiv, de evitarea play-off-ului optimilor Ligii Europa. El și-a dorit enorm ca echipa sa să fie scutită de povara celor două meciuri în plus, în luna februarie“, a notat sursa citată.

Site-ul Unitedinfocus.com a oferit o concluzie optimistă pentru fanii „Diavolilor roșii“, în încheierea articolului publicat după FCSB – United, scor 0-2.

Această prestație a echipei de pe Arena Națională a fost una dintre cele mai bune pe care le-am văzut, de când Ruben Amorim stă pe bancă. Mai ales în partea secundă, United și-a arătat, în mod clar, superioritatea. De fapt, la ce s-a jucat în partea a doua, diferența de pe tabelă ar fi trebuit să fie mai mare, în favoarea lui United. E suficient să amintim că echipa a dominat posesia, cu un procentaj de 70 la sută, și a avut 21 de șuturi, în total“, au scris ziariștii englezi.