Așadar, FCSB a ajuns pe locul 10 în ierarhie, cu 11 puncte și și-a asigurat calificarea în play-off-ul Europa League.
Mihai Stoica: ”Am regretat puțin că nu l-am avut pe Dany B în teren, dar asta e!”
Chiar dacă nemții au stat mai bine la capitolul posesie, FCSB a fost echipa care a avut ocaziile mai clare de gol. Mihai Stoica, managerul general al roș-albaștrilor a lăudat prestația echipei și a spus care este singurul său regret după meciul cu Hoffenheim, absența lui Daniel Bîrligea.
Totodată, oficialul campioanei României i-a lăudat pe Darius Olaru, Florin Tănase, Adrian Șut, dar și pe Vlad Chiricheș, unul dintre cei mai criticați jucători de către Gigi Becali.
”Mă tem să nu fie vreo contestaţie, suntem singura echipă care joacă cinci meciuri acasă şi trei în deplasare. Să joci acasă în Germania e o realizare incredibilă a acestor fotbalişti.
Să joci aproape perfect în faţa unei echipe care a cheltuit 50 de milioane de euro pe transferuri e o performanţă incredibilă. Să ai asemenea ocazii... Am regretat puţin că nu l-am avut pe 'Dany B' în teren, dar asta e.
Olaru a fost din nou incredibil. Vreau să se uite lumea la ce a jucat Florin Tănase, la cât de responsabil a fost. La fel, e mare nevoie de un fotbalist ca Vlad Chiricheş. El îi face pe ceilalţi să se simtă şi mai fotbalişti, chiar dacă n-a jucat pe poziţia lui. A fost o evoluţie aproape de nota 10 a echipei. Vlad Chiricheş a dat exemplu că se poate juca pe orice poziţie dacă eşti profesionist şi dacă ai şi minte.
Şut nu a fost 100%, dar a dat 100%. Cred că băieţii aceştia meritau să marcăm un gol prin Baba la final, ca să fie acolo în primele opt echipe. Hoffenheim a avut posesia, dar noi am avut cele mai mari ocazii”, a spus Mihai Stoica.