VIDEO EXCLUSIV Mendilibar râde, cântă și dansează! Declarație sinceră a antrenorului Sevillei și despre loviturile de departajare, și despre momentul când Roma a deschis scorul
Sevilla a cucerit pentru a șaptea oară trofeul Europa League.
Antrenorul Sevillei, Jose Luis Mendilibar (62 de ani), e considerat un erou de presa din Spania. A reușit să transforme echipa într-o forță în Europa, iar meciul de la Budapesta l-a gestionat cu știință și inteligență.
Mendilibar a vorbit cu sinceritate despre momentul în care Dybala a deschis scorul, în contextul în care Roma impresionează prin jocul său defensiv care nu lasă spații pentru adversari.
"Sunt fericit că sunt aici, că am câștigat pentru acest club, care a fost greu încercat de când am ajuns aici. Când a marcat Roma, mi-am dat seama că va fi foarte greu pentru noi să marcăm împotriva lor. O cheie a succesului a constat și în faptul că a venit repede, în a doua repriză, și ne-a dat puterea să continuăm lupta pentru trofeu.
A lua trofeul în fața a 60.000 de suporteri nu seamănă cu nimic, e senzațional. La loviturile de departajare am avut încredere în jucătorii care urmau să le execute", a declarat antrenorul Sevillei.
Mendilibar becomes the Europa League's oldest winning coach????#UELfinal pic.twitter.com/jv1dnZwMCf
— UEFA Europa League (@EuropaLeague) June 1, 2023
"Am simţit presiunea în faţa unei echipe care are mai mult talent decât noi. Am pierdut un meci, dar nu şi demnitatea. Niciodată nu am plecat acasă mai mândru ca astăzi, nici măcar atunci când am câştigat. Am muncit mult şi la penalty-uri, dar am ratat două - dar toţi împreună, nu doar cei care le execută. Băieţii trebuie să plece acasă liniştiţi, cu mândria că au făcut ceea ce au făcut. Aceştia sunt băieţii mei de la Budapesta", a spus Jose Mourinho, antrenorul Romei.
La loviturile de departajare, Mancini şi Ibanez au ratat, Bono apărând şuturile lor, iar Lucas Ocampos, Erik Lamela, Ivan Rakitic şi Gonzalo Montiel au transformat pentru iberici, iar Bryan Cristante a marcat golul italienilor. Campionul mondial Montiel a înscris după ce iniţial Rui Patricio apărase şutul său, însă penalty-ul a fost repetate, deoarece portarul lusitan nu păstrase un picior pe linia porţii.
Sevilla FC - AS Roma 1-1 (0-1, 1-1), după prelungiri; 4-1, la loviturile de departajare
Au marcat: Gianluca Mancini (autogol, 55), respectiv Paulo Dybala (35).
Au executat în ordine loviturile de departajare: Lucas Ocampos 1-0 (gol), Bryan Cristante 1-1 (gol), Erik Lamela 2-1 (gol), Gianluca Mancini 2-1 (ratare - a apărat Yassine Bounou), Ivan Rakitic 3-1 (gol), Roger Ibanez 3-1 (ratare - a apărat Yassine Bounou), Gonzalo Montiel 4-1 (gol).
Budapesta, Puskas Arena: 61.476 spectatori
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News