Mesaj usturător pentru maghiari după ce Corvinul a spulberat-o pe Paksi: "Niciunul!"
Corvinul Hunedoara a reușit marea surpriză în turul 1 preliminar din Europa League, iar echipa lui Florin Maxim are șanse uriașe pentru calificare.
Corvinul a trecut de Paksi FC, vicecampioana Ungariei, scor 4-0, în deplasare. Golul lui Sergiu Buș și tripla lui Marius Lupu au adus o victorie senzațională pentru divizionara secundă din România.
Bogdan Apostu: "Nu aș transfera niciun jucător de la Paksi la Corvinul"
Surpriza este cu atât mai mare cu cât Paksi FC se anunța un adversar puternic, având în vedere locul ocupat în precedenta ediție de campionat (2) și faptul că este deținătoarea Cupei Ungariei.
După meciul din Ungaria, Bogdan Apostu, impresarul foarte apropiat de Corvinul Hunedoara, a acordat un interviu pentru presa maghiară în care a tras câteva concluzii și a anunțat ce va fi la returul de la Sibiu, de joia viitoare.
"Nimeni nu se aștepta la acest rezultat, sunt sincer. Nu mă gândeam că va fi o astfel de diferență, dar am avut încredere în echipă. În ultimii trei ani și jumătate m-am ocupat de fiecare transfer, știam la ce nivel poate ajunge Corvinul, însă victoria cu 4-0 este o surpriză pentru toată lumea. Totuși, pentru ce s-a jucat joi, diferența de scor nu este una exagerată. Corvinul chiar putea să marcheze mai mult.
Corvinul a jucat un fotbal mai bun, a arătat mai bine fizic și a obținut o victorie meritată. Calificare este aproape decisă.
Cred că este aproape imposibil ca Paksi să câștige cu 5-0 la retur. Vom avea un stadion plin, aproximativ 12.000 de spectatori. Corvinul va marca măcar un gol sau două, iar Paks nu va putea da o replică suficient de bună pentru a se califica", a spus Bogdan Apostu, potrivit NB1.
Întrebat dacă ar transfera vreun jucător de la Paksi FC la Corvinul Hunedoara, Apostu a răspuns: "Din ceea ce am văzut joi, niciunul. Corvinul a arătat că are jucători mai buni decât Paksi pe toate pozițiile".
- Returul dintre Corvinul Hunedoara și Paksi FC este programat joi, 18 iulie, de la ora 21:00. Partida va avea loc pe Stadionul Municipal din Sibiu.
- Învingătoarea din acest duel va juca în turul 2 preliminar al Europa League contra croaților de la Rijeka.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News