Mihai Stoica a văzut meciul Corvinului și a remarcat un fotbalist de clasă
Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, a comentat evoluția celor de la Corvinul și l-a remarcat pe căpitanul formației Alexandru Neacșa, un fotbalist care poate evolua pe mai multe posturi.
”Este incredibil. Greu de crezut. Nu neapărat rezultatele pe care le face, ci jocul pe care îl prestează. Acum mă uitam la meci şi îl vedeam pe Neacşa, care a jucat fundaş stânga. Căpitanul lor, decarul, care a jucat fundaş stângă în victoria aia halucinantă cu 4-0 (n.r. contra lui Paksi).
Acum, venea din partea dreaptă şi a avut ocazie. A avut o ocazie Corvinul şi a fost o echipă vie până în ultimele minute. E un fenomen”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.
- Corvinul Hunedoara a încheiat la egalitate, scor 0-0, cu formaţia croată HNK Rijeka, în meciul disputat, joi seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu, în prima manşă a turului al doilea preliminar al Europa League.
Formaţia condusă de Florin Maxim şi-a trecut în cont prima ocazie a partidei în minutul 2, atunci când căpitanul Neacşa i-a centrat lui Buş, care din interiorul careului a trimis din vole puţin peste poarta adversă.
Replica oaspeţilor a venit abia în minutul 20, Pasalic şutând puternic de la 30 metri pe lângă poarta lui Lefter. Apoi, după doar trei minute, Jorge Obregon a trimis din 6 metri peste poartă după o centrare de pe stânga a lui Jankovic.
În ciuda posesiei superioare a vicecampioanei Croaţiei, Corvinul a reuşit destul de des să pună în pericol poarta adversă. Atacurile echipei hunedorene s-au desfăşurat cu precădere pe partea dreaptă, acolo unde Neacşa a destabilizat apărarea croaţilor şi a centrat de câteva ori, dar Pîrvulescu (minutul 25) a trecut pe lângă minge, iar Buş (minutul 26) nu a reuşit să se descurce în 6 metri între doi fundaşi adverşi.
Apoi, Sergiu Buş şi-a încercat şutul de la distanţă, însă mingea a fost prinsă de portarul Zlomislic (minutul 35). În prelungirile primei reprize, Neacşa a tras puternic de la 25 metri lateral dreapta, dar pe lângă poartă.
Partea a doua a jocului a început pe ploaie sub dominarea echipei Rijeka, aceasta creându-şi ocazii prin Pasalic (minutul 49) şi Hodza (minutul 51).
Buş a pătruns în careul advers în minutul 53, i-a pasat lui Pîrvulescu, însă acesta din urmă a tras pe lângă. Niko Jankovic a executat o lovitură liberă de pe partea stângă, dar mingea a trecut foarte aproape de bara din stânga lui Lefter.
Au urmat două situaţii foarte bune de a marca ale câştigătoarei Cupei României, ambele semnate de Lupu în minutele 57 şi 60. Pe final, Fruk (minutul 81) a executat peste o lovitură liberă, iar apoi, la cealaltă poartă, Neacşa (minutul 84) a şutat la rândul lui peste de la 25 metri.
Partida s-a încheiat cu ocazia lui Jankovic, cel care în prelungiri a trimis periculos direct din corner, iar Lefter a respins spectaculos peste bara transversală.
Manşa secundă a întâlnirii dintre Corvinul Hunedoara şi HNK Rijeka este programată pe 1 august.în Croaţia.
Corvinul Hunedoara, dacă va fi eliminată de HNK Rijeka din Europa League, va juca în turul al treilea preliminar din Conference League cu învingătoarea dintre FC Milsami Orhei (Moldova) şi FC Astana (Kazahstan). Câştigătoarea Cupei României ar fi gazdă în primul meci.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News