Campioana României s-a impus grație golurilor marcate de Florin Tănase - minutul 16, lovitură liberă deviată de zid - și Daniel Bîrligea - minutul 46, după o degajare greșită a portarului de la Midtjylland. FCSB are 9 puncte după primele 4 etape din Europa League.
Mircea Lucescu, după FCSB - Midtjylland 2-0: "FCSB, agresivă, disponibilă, foarte rapidă și bine organizată"
Prezent la meci, Mircea Lucescu a făcut o scurtă analiză la plecarea de la Arena Națională. Selecționerul României spune că nu se aștepta la o victorie a lui FCSB, având în vedere jocul din prima repriză, însă remarcă modul diferit în care a arătat campioana României în actul secund.
"Sincer să vă spun, nu mă așteptam. Nu credeam pentru că diferența a fost mare în prima repriză. Midtjylland a avut mai multe situații de a marca în prima repriză, Steaua (n.r - FCSB) nu s-a văzut, dar în repriza a doua a intrat altă echipă în teren. A fost Steaua așa cum ne-a obișnuit în cupele europene: agresivă, disponibilă, foarte rapidă și bine organizată.
Rezultatul, chiar dacă a fost obținut în urma unui șut deviat și a unei greșeli mari a portarului, a fost total meritat, având în vedere capacitatea lor de a se sacrifica, de a alerga. Nu le-au dat deloc voie să joace.
E o victorie foarte bună. Puncte importante, rating-ul țării se ridică. Sunt și jucători în formă", a spus Mircea Lucescu, după FCSB - Midtjylland 2-0.
FCSB, în Europa League. Rezultate, program și clasament
- 26 septembrie | FCSB - FC RFS 4-1 (Bîrligea 8, Ștefănescu 32, Olaru 58, 69 / Lipuscek 23)
- 3 octombrie | PAOK FC - FCSB 0-1 (Bîrligea 45+8)
- 24 octombrie | Rangers FC - FCSB 4-0 (Lawrence 10, Cerny 31, 55, Igamane 72)
- 7 noiembrie | FCSB - FC Midtjylland 2-0 (Tănase 16, Bîrligea 46)
- 28 noiembrie | FCSB - Olympiacos FC (22:00)
- 12 decembrie | TSG Hoffenheim - FCSB (19:45)
- 23 ianuarie | Qarabag FK - FCSB (19:45)
- 30 ianuarie | FCSB - Manchester United (22:00)