VIDEO EXCLUSIV Mircea Lucescu, reacție vehementă după înfrângerea din Europa League: "A fost coridă pe teren"
Dinamo Kiev a ajuns în grupele Europa League, după ce a fost eliminată în play-off-ul Champions League de Benfica.
În primul meci din grupele Europa League, Dinamo Kiev a pierdut cu Fenerbahce, în deplasare, scor 1-2, fiind al șaselea eșec consecutiv pentru formația antrenată de Mircea Lucescu.
După meciul din Turcia, tehnicianul român a avut un discurs dur cu privire la jocul prestat de adversari, acuzându-i de agresivitate excesivă.
"A fost coridă pe teren astăzi. Mai bine nu am ţine această conferinţă de presă. Avem un jucător în spital. Portarul nostru s-a accidentat la genunchi. A trebuit să pun un fotbalist defensiv în centrul atacului. Nu a fost fotbal.
La nivel european, nu se joacă aşa. Fenerbahce a încălcat multe reguli ale jocului. La fel, au făcut şi multe simulări. A fost un meci foarte agresiv", a declarat Mircea Lucescu, potrivit de sport.ua.
Dinamo Kiev şi Fenerbahce s-au mai întâlnit în acest debut de sezon, în turul doi preliminar din Champions League, formaţia ucrainează având câștig de cauză la momentul respectiv.
Myron: "Vrei să ajungi să te scapi pe tine, pe bancă?"
Myron Markevych, un fost antrenor și fost selecționer al reprezentativei fotbalistice din Ucraina, a vorbit despre performanțele dezamăgitoare ale lui Dinamo Kiev și a evidențiat faptul că Mircea Lucescu nu este omul potrivit pentru gruparea din țara vecină.
"E bine că a fost doar 0-3, nu 0-8. Dinamo Kiev este o echipă aflată în degradare. Este o rușine, nu pot arăta atât de rău. Nu știu ce se întâmplă acolo, dar cred că schimbarea trebuie să vină în primul rând la nivelul conducerii.
Dinamo Kiev este mândria națională a Ucrainei. La fel precum mulți fani ai echipei, am rămas fără cuvinte după acest eșec. Au fost umiliți de o echipă care s-a strâns de curând. Nu știu la ce se gândesc jucătorii, poate la un transfer.
Mă uit la Lucescu: ai 77 de ani, ce vrei să mai faci, vrei să ajungi să te scapi pe tine, pe bancă? Dați-l afară, vă faceți de râs! Nu știu dacă sunt în stare să bată și o echipă de veterani, cu jocul acesta. E rușinos", au fost cuvintele lui Myron Markevych, potrivit sport.ua.
VIDEO | Fenerbahce - Dinamo Kiev 2 - 1
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News