Misiune îndeplinită pentru Manchester United, la București. Bruno Fernandes și colegii săi au venit pe Arena Națională, au dominat meciul cap-coadă, au obținut o victorie cu 2-0 și și-au asigurat prezența directă în optimile Ligii Europa printr-o clasare în Top 8 după terminarea partidelor din grupa competiției.

Ce a surprins în cazul deplasării efectuate de United în România a fost o decizie legată de rămânerea, la București, peste noapte, după meciul de pe Arena Națională. Mai mult, astăzi, formația din Anglia a efectuat și un antrenament în cadrul complexului din Ghencea. Și abia apoi a părăsit România, urmând să joace, duminică, acasă, cu Crystal Palace în Premier League.

Decizia rămânerii lui United, la București, i-a surprins și pe jurnaliștii britanici. Care l-au chestionat pe antrenorul Ruben Amorim (foto) legat de acest subiect.

Nu exista altă variantă decât rămânerea, la București, peste noapte. Dacă plecam spre Anglia, imediat după meci, nu dormeam bine și nici nu mâncam bine. Așa însă, rămânând acolo, ne-am odihnit, în mod corespunzător. Iar băieții au făcut o recuperare ca la carte și au avut și o ședință bună de antrenament. Vom ajunge înapoi, la Manchester, vineri, spre seara. Desigur, poate că unii dintre băieți vor fi un pic supărați, dar decizia rămânerii la București a fost luată spre binele lor și vor fi bine pregătiți pentru meciul de duminică“, a spus Ruben Amorim.