Nicolae Badea, noul FILOSOF de la Dinamo! Ce explicatie CIUDATA a gasit pentru egalul cu Varazdin si pe cine da vina:
Dinamo a inceput cu stangul parcursul in Europa League, 2-2 cu croatii de la Varazdin.
Dinamo nu a reusit decat un egal acasa in primul meci din acest sezon in cupele europene, 2-2 cu modesta formatie croata Varazdin. Presedintele clubului, Nicolae Badea, crede ca motivul pentru care echipa nu a reusit sa se impuna este faptul ca s-a relaxat la 2-0, iar acest lucru a dus la deznodamantul nefericit al meciului.
"Insuccesele apar pe starile de suficienta. Intre minutele 15 - 42, Dinamo a avut cateva ocazii. Jocul nu a fost continuat dupa 2-0. Din teren s-a considerat ca se poate mult mai mult si se poate oricand.
In foarte multe faze se observa o stare de superficialitate venita din suficienta cu care ne-am alimentat dupa primele 20 de minute. Toti vor invata din acest meci. Dinamo are posibilitatea reala sa intoarca rezultatul.
In momentul in care la club se numeste un antrenor, toti actionarii il vor sustine, pentru ca, in primul rand, sustin Dinamo.
Rezultatul este o responsabilitate comuna a staffului si a jucatorilor. As vrea sa multumesc suporterilor dinamovisti care astazi au sustinut echipa in momentele grele, au avut rabdare cu jucatorii. L-au aplaudat pe Danciulescu cand a fost schimbat, asta inseamna foarte mult.
Castigatorii reali ai meciului au fost suporterii de pe stadion", a spus Nicolae Badea la Fanatik Show
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News