Otelul are sanse URIASE sa joace in Europa League! Prima echipa calificata cu ZERO puncte! Ce anunt au facut elvetienii!
Elvetienii sunt in razboi cu FIFA si ar putea fi exclusi din toate competitiile. De asta ar putea profita Manchester United si Otelul, echipele eliminate de Basel din Champions League.
Federatia Elvetiana de Fotbal a anuntat ca vrea sa conteste in fata Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) amenintarea formulata de FIFA, potrivit careia forul va fi suspendat daca pana la data de 13 ianuarie 2012 nu o va sanctiona pe FC Sion.
"Suntem convinsi ca statutele FIFA nu au fost incalcate. Vom face tot posibilul pentru ca aceasta suspendare sa nu fie aplicata. Pe de alta parte, anuntam ca vom contesta validitatea deciziei FIFA la TAS", se arata intr-un comunicat al forului elvetian.
Comitetul Executiv al FIFA, reunit, sambata, la Tokyo, a cerut federatiei elvetiene sa decida pana in 13 ianuarie 2012 sanctiunile in cazul FC Sion, pentru nerespectarea unei interdictii de transfer a jucatorilor, in caz contrar forul din Elvetia urmand sa fie suspendat.
"Dupa decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), din 15 decembrie 2011, Comitetul Executiv al FIFA a hotarat sa fixeze pentru 13 ianuarie 2012 data limita pentru ca federatia elvetiana (SFA) sa aplice sanctiunile in cazul FC Sion. In consecinta, toate meciurile jucate de FC Sion cu fotbalistii in cauza trebuie sa fie declarate pierdute la masa verde sau pentru fiecare din aceste partide trebuie retrase trei puncte. Daca aceasta data limita nu va fi respectata, SFA va fi suspendata automat, incepand din data de 14 ianuarie 2012", se arata intr-un comunicat al FIFA.
Sursa: Mediafax
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News