Roș-albaștrii au pus presiune pe greci încă din primele minute. Echipa lui Elias Charalambous și-a creat ocazii la poarta adversă și după eliminarea lui Daniel Bîrligea din actul secund. Iar în final, meciul s-a terminat 0-0.
Pancu vede partea plină a paharului după eliminarea lui Bîrligea din FCSB - Olympiakos
Daniel Pancu, fost internațional român, a privit partea bună din eliminarea lui Bîrligea, care va absenta la jocul lui FCSB din Europa League din etapa următoare, cu Hoffenheim.
Selecționerul României U21 consideră că Bîrligea va fi de mare ajutor în campionat și că treaba lui FCSB în Europa League se cam termină, încet-încet.
”E bine că-l au în campionat (n.r. - pe Daniel Bîrligea), pentru că aici (n.r. - în Europa League) sunt cam aproape de obiectiv. Au adunat 10 puncte, mai sunt trei etape și șanse mari de a prinde play-off-ul.
Mai ales că majoritatea, printre care mă număr și eu, nu credea că cei de la FCSB vor avea 10 puncte în Europa League după cinci etape.
Eu cred că vor încerca să scoată cât mai mult din campionat pe acest final de an. Acolo se va concentra tot ce au mai bun, mai ales că au și probleme de lot”, a spus Daniel Pancu, potrivit digisport.
După 10 etape desfășurate în Europa League, FCSB se situează pe locul 10 în clasament cu 10 puncte. Trei victorii a înregistrat echipa lui Elias Charalambous, la care s-au adăugat un egal și o înfrângere.
FCSB se află la doar trei puncte de prima poziție din Europa League, ocupată de Lazio cu 13 puncte. La egalitate cu italienii sunt și cei de la Athletic Bilbao (locul 2), dar și cei de la Frankfurt (locul 3).