În luna septembrie, legea din Grecia s-a modificat, iar biletele mai pot fi achiziționate doar în mediul online.
Stadionul lui PAOK nu va fi plin la meciul cu FCSB
Platformele de unde pot fi cumpărate tichetele se va închide la ora 16:00, astfel că suporterii greci sunt extrem de nemulțumiți.
Meciul PAOK Salonic – FCSB este primul meci din Europa care se desfășoară după aplicarea noii legi.
Din informațiile PRO TV și Sport.ro, se pare că stadionul celor de la PAOK Salonic nu va fi plin la ora meciului. Fanii greci se plâng de prețul mare al biletelor, de ora târzie la care a fost programată partida, dar și de faptul că noua lege nu mai oferă acces gratuit pentru copiii sub 12 ani.
Aproximativ 500 de suporteri români sunt așteptați la Salonic
La PAOK – FCSB sunt așteptați să fie prezenți aproximativ 500 de suporteri români. Aceștia vor fi escortați de forțele de ordine către stadion din două zone.
Cei care vor face deplasarea cu mașinile personale vor fi așteptați în portul Salonic, în timp ce fanii veniți cu autocarele vor fi escortați de la o distanță de peste 100 de kilometri.