Prima reacție a lui Gigi Becali după ce FCSB și-a aflat adversarele din Europa League: ”Ne face fericiți Steluța!”

Prima reacție a lui Gigi Becali după ce FCSB și-a aflat adversarele din Europa League: ”Ne face fericiți Steluța!” Europa League

FCSB și-a aflat adversarele din faza principală a Europa League.

Roș-albaștrii s-au calificat în faza principală din Europa League, după ce au eliminat LASK Linz în play-off, scor 2-1, la general. În faza principală, echipa patronată de Gigi Becali va întâlni Rangers (în deplasare), Manchester United (acasă), PAOK (în deplasare), Olympiacos (acasă), Midtjylland (acasă), Qarabag (în deplasare), Hoffenheim (în deplasare) și FK RFS Riga (acasă).

Prima reacție a lui Gigi Becali după tragerea la sorți

Gigi Becali s-a declarat foarte optimist după tragerea la sorți și anticipează că echipa sa va acumula nu mai puțin de 17 puncte în faza principală a competiției.

Dacă Gigi Becali speră la un egal cu Manchester United, patronul roș-albaștrilor este convins că FCSB o va învinge pe PAOK, echipa lui Răzvan Lucescu, dar și pe Qarabag sau Olympiakos. Gigi Becali crede că singura echipă care îi va face probleme lui FCSB este Hoffenheim. 

Hoffenheim e o echipă mai puternică, pe Manchester, chiar dacă e puternică, o voiam la București. Sunt echipe pe care le putem învinge cu puțin noroc. E bună treaba. Sper să le batem. Nu e exclus să bați Manchester, nu am bătut-o și pe Chelsea. O să facem și întăriri. M-am gândit și la atacant, dar să vedem ce zice clubul, jucătorul vine în trei secunde. Batem patru echipe. Dacă le alegeam noi, nu picau așa.

Cu Manchester vor fi biletele vor fi dublu față de cât au fost în play-off cu Sparta Praga. Eu zic că nu sunt scumpe. Ce bilete erau 60 de lei vor fi 120 de lei. Dacă dai biletele de acum, se vând într-o zi. Dacă le băgăm azi, mâine sunt gata. Ne face fericiți Steluța, începe să ne facă fericiți ca pe vremuri. (...)

Acasă vrem un egal cu Manchester și să câștigăm celelalte trei, zece puncte. Cu Rangers, facem un egal, 11 puncte. Pe PAOK să o batem, facem 14 puncte, pe Qarabag o batem, facem 17 puncte și cu Hoffenheim mâncăm bătaie. Eu așa îmi doresc, nu e ceva irealizabil. Jucăm acasă cu Olympiakos, îi batem noi”, a declarat Gigi Becali la Fanatik.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!