PROBLEME cu National Arena! Romanii, OBLIGATI de UEFA sa faca modificari pentru a putea gazdui finala Europa League!
FRF trebuie sa faca unele modificari pe National Arena pentru a intruni conditiile impuse de UEFA.
Mircea Sandu si Sorin Oprescu s-au pus pe treaba pentru a pune la punct ultimele detalii privind organizarea finalei Europa League. Dupa numai 13 meciuri jucate pe National Arena, cel mai modern stadion din tara va suferi mai multe modificari pentru a intruni conditiile cerute de UEFA. In primul rand, vor trebui rezolvate problemele legate de gazon. Oficialii FeRF nu stiu insa in acest moment daca vor inlocui gazonul de pe National Arena sau daca vor apela la metode pentru remedierea problemei.
"Terenul nu arata foarte bine acum, dar trebuie sa vedem cum se va prezenta si dupa cele doua meciuri ramase de disputat pe National Arena. Peste vreo doua luni vom hotari daca e cazul sa schimbam gazonul sau nu" , spune Dumitru Mihalache, omul desemnat de FRF sa dirijeze lucrarile.
O alta problema o reprezinta sectorul mass-media. "Masa presei va trebui marita cu inca 250 de locuri. Asteptam in jur de o mie de jurnalisti la finala si trebuie sa fim pregatiti", explica Mihalache. Pentru a crea suficiente locuri pentru presa vor fi desfiintate sectoarele ce delimiteaza acum in stanga si in dreapta masa presei, scaunele normale vor fi scoase si inlocuite cu pupitre pentru jurnalisti si, tot pentru presa, mai exact pentru fotoreporteri, federalii vor trebui sa puna surse de energie la nivelul solului, scrie ProSport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News